Category: Cântece şi încântări


  • Ştiţi deja, am mai scris printreranduri, că toamna e anotimpul meu preferat, anotimpul în care mă plimb prin Bucureşti, prin parcuri, ori pe străzile cu case vechi şi copaci bătrâni, ca să mă împrietenesc din nou cu oraşul. După câteva luni de vară toridă, un strop de răcoare e binevenit iar lumina caldă filtrată de…

  • Am aşteptat cu nerăbdare acest al treilea concert al lui Leonard Cohen în România – probabil şi ultimul, dacă e să luăm în considerare vârsta-i înaintată – şi nu am fost dezamăgită decât, poate, puţin, la final, fiindcă nu a cântat “tradiţionalul” Closing Time, cântecul meu preferat din repertoriul maestrului. Ca de obicei, concertul a…

  • În 2008, când JN a împlinit 15 ani, l-a adus, pentru prima dată la Bucureşti, pe minunatul Leonard Cohen. Iniţial, concertul ar fi trebuit să fie în vară dar a trebuit să-l amânăm până pe 21 septembrie, chiar de ziua trubadurului canadian. Aşa s-a nimerit!

  • Astă seară, în timp ce-mi puneam casa la loc (sunt aproape gata cu revoluţia) am dat de nişte casete audio pe care le am… cred că de prin vremea liceului. O caseta fără carcasă, fără nici un semn în afară de o dungă roşie trasă cu lac de unghii, pe care am găsit piese latino…

  • La 19 ani Dolores, mezina unui familii catolice cu şapte copii, un tată cam zaza şi o mamă care muncea să-i ţină pe toţi s-a dus să dea o probă pentru a deveni solista The Cranberries şi… a luat proba! Au urmat 13 ani de succes mondial, milioane de albume vândute, mulţi bani câştigaţi, interviuri şi…

  • Mi-e dragă toamna, e anotimpul meu preferat, cel mai blând şi mai colorat. Toamna cu noi începuturi, cu teatru, cu proiecte, toamna cu serile petrecute cu prietenii la o cană cu must, toamna când zâmbeşti cu gândul la nopţile verii, toamna… Conform tradiţiei, prima zi din septembrie e cu Igor 🙂

  • Şi a fost şi concertul Red Hot Chili Peppers în România, primul de pe noua Arenă Naţională, şi a fost bine, cu super atmosferă, fără înghesuială, fără aglomeraţie! Nu ştiu cum au făcut organizatorii că, pe oricine am întrebat, a intrat fără coadă la porţi, fără nervi, fără probleme. Eu am stat în tribuna şi…

  • Azi am stat mai mult cu ochii pe pereţi, uimită întrucâtva că albul cel alb pe care zugravul îl aşezase acolo acum nişte ani, prin deceniul trecut, aşa, nu mai e taman… alb. Obişnuinţa ne schimbă şi percepţia culorilor, pasămite, că, dacă mă întrebai, eu zicem că-s albi! 🙂 De fapt, erau un fel de…

  • Acum trei ani, un tânăr fotograf care se ocupa de imaginile oficiale ale Ideo Ideis se simţea atras, inexplicabil, de o serie de fotografii făcute în cadrul festivalului. S-a tot uitat pe ele, întrebându-se de ce i se par atât de speciale şi ce anume din grupul fotografiat îl atrage atât de tare, dar nu…

  • Dacă n-aveţi program la toamnă, vă face unul – şi încă bun! – Toamna Orădeană, un festival cum trebuie, care creşte de la ediţie la ediţie! Cu vreo două excepţii, Gabriel Dorobanţu printre ele, deşi probabil m-aş distra de numa’ şi la un concert al trubadurului din “gara noastră mică”, propunerile Toamnei Orădene sunt de…