Cine a fost la Biz SMS Camp ştie. Cine nu, are ocazia acum să afle. Ei, bine, nu chiar acum-acum ci pe 20 UPDATE: 19 decembrie, seara în care Ionuţ Tecuceanu o să ne (în)cânte din nou cu chitara si vocea lui. Căci serile târzii de tabără semesească ar fi fost, cu siguranţă, mai triste…
Aseară am fost în platou la Vocea României, pentru a experimenta la faţa locului emoţiile celor implicaţi în acest spectacol de televiziune. Platoul e la studiourile MediaPro din Buftea, unde securitatea strictă te face să aştepţi un pic la poartă. Chiar şi aşa, publicul prezent în gradene era entuziasmat de prezenţa-i acolo, de apropierea de…
Aud că părerile sunt împărţite, dar mie îmi place. N-o avea Dan Teodorescu (cine ştie ce) voce, dar măcar e un tip cu umor, autoironie, iar piesele celor de la Taxi sunt suficient de funny pentru ca refrenul lor să devină memorabil. Nu în ultimul rând, “Cele două cuvinte” mi-a plăcut foarte tare, şi piesa,…
Da, Red Hot Chilli Peppers trece cu turneul mondial, I’m With You, şi pe la noi, prin frumoasa ţară, iar surse din piaţa autohtonă de concerte confirmă lucrul ăsta. Totuşi, e bine să ştiţi că în lumea asta nu e oficial până nu e… oficial, cu comunicat de la promoter şi/sau band. Later edit: e…
Azi printreranduri împlineşte un an, un an de când scriam, nu fără emoţii, primul post de casă nouă, şi nu-mi imaginam nici o secundă că blogul îmi va aduce atât de multe bucurii şi satisfacţii într-un timp atât de scurt! Întâi a fost campania pentru Salvaţi Copiii România, în care, nu ştiu cum, dar am…
Do you think you can tell?
OK, recunosc, Rammstein nu mi-a plăcut întotdeauna, dar probabil asta avea de-a face cu un domn căruia îi plăcea (prea) tare, fiindcă acum sunt fan – al trupei, fireşte – şi între timp am şi fost la două dintre concertele lor, unul la Lisabona, în 2009, şi unul la Bucureşti, anul trecut. Şi am şi…
NB Acest articol este scris de Anne-Marie Chelariu, corespondent printre rânduri la concertul Duke Ellington Orchestra ce a avut loc joi seara la Bucureşti. Enjoy! În timp ce scriu asta curge pe fundal In a sentimental mood, singura piesă pe care nu au cântat-o cei din Duke Ellington Orchestra vineri seară la Bucureşti. În rest…
Sau, aşa cum e la mama lui, Lost Song de la Cat Empire. Unul dintre cântecele care îmi plac la nebunie, necondiţionat de timp sau loc fiindcă reuşeşte să-mi arunce instant un zâmbet pe faţă şi amintirea unor ore mici dar generoase de la malul mării. Inevitabil. Şi mă apucă dorul de… ducă! A fost…