Category: Cântece şi încântări


  • În 1999, cei de la UNESCO au declarat 21 martie Ziua Poeziei, într-o încercare de a aminti lumii, măcar pentru o zi în an, şi de versuri. N-ar fi o premieră să public versuri printre rânduri, asa că de ce nu?! Noi ştim că unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o pară…

  • Christopher Walken e unul dintre actorii mei favoriţi. Pentru cum joacă, pentru că a jucat şi pe scenă, nu doar pe ecran, pentru umor şi autioronie, pentru ca îi plac pisicile şi, când era puşti, a făcut dresură de lei la un circ iar acum are un motan pe nume Bowtie, pentru că citeşte poveşti…

  • O veste foarte bună pentru iubitorii trupei The Cat Empire: îi avem oaspeți la București, la vară, ce bine, ce bineeee!!! Revin cu detalii mai pe seară, deocamdată ascultați un cântecel – îl pun pe ăsta cu pam param, vorba lui Alex, că poate nu toată lumea care știe cântecul Lost Song știe și cum…

  • N-am avut vreme şi chef să mă uit la premiile Grammy aseară şi nici azi, pentru a vedea cele mai tembele apariţii pe covorul roşu – se ştie că la Grammy mereu se găseşte cel puţin câte o divă care-şi dă major cu stângu’ în dreptu’ pe covorul roşu. Am văzut şi anul ăsta câteva…

  • Nu mai ţin minte exact când am devenit prea adult ca să mă mai încânte perspectiva unui peisaj urban înnămeţit. Cert e, însă, că această toamnăiarnă lungă, fără precipitaţii fulguite, fără vânt şi cu temperaturi foarte prietenoase, a fost exact pe gustul meu şi al botinelor mele preferate, care au talpa netedă mai ceva ca-n…

  • Când eram copil aveam o umbrelă mică, pe măsura mea. Era roşie cu buline albe, iar mânerul avea forma unui iepuraş. Mult timp după ce am primit-o, am ieşit cu ea afară chiar şi în cele mai toride condiţii, în ciuda faptului că ideea cochetei umbrele de soare îmi era – pe vremea aceea –…

  • Sunt puţine momentele în care ştiu, fără doar şi poate, că voi fi fericită peste an, dar Concertul de Anul Nou susţinut de Filarmonica vieneză în fiecare 1 ianuarie e unul dintre acestea. De restul cam trebuie să mă ocup personal. Ocazional, se ocupă şi alţii 🙂 Îmi amintesc de primul dintre aceste concerte văzut…

  • I-am văzut în concert acum trei ani, concertul lor de revenire în şi la formula iniţială: Skye Edwards şi cei doi fraţi Godfrey, Ross şi Paul, după lansarea Blood Like Lemonade. Un fel de Morcheeba aşa cum îi ştiam, inconfundabili dar cu sound un pic diferit, nebulos, dacă e să mă iau după descrierea lui…

  • Pentru mine dansul e expresia artistică desăvârşită. Îţi trebuie un dram de talent ca să pictezi, sculptezi, interpretezi, compui, dar dansul e în natura noastră, toţi ne mişcăm, fiecare trup are o amprentă proprie a mişcării, ticuri, posturi. Nu există bine sau rău decât atunci când rafinezi mişcarea la rang de artă şi poate să-ţi…

  •      Dragă Maria, am promis că scriu şi încep cu Dragă Maria, şi mă ţin de promisiune! Voi să spun că multă plăcere mi-a făcut să stăm de poveşti la radio şi nu ştiu, zău, cum m-aţi luat aşa, cu vorba, şi după emisiune, că am ieşit din studio prin nebăgare de seamă. Altfel aş…