Îmi place martie, luna în care femeile sunt şi se simt un pic mai alintate decât de obicei: ieri am primit flori şi mărţişoare, azi la fel, şi îmi place să văd, pe stradă, că doamnele şi domnişoarele sunt, parcă, mai vesele, mai încrezătoare, mai zâmbitoare! Obiceiuri sănătoase, nu? 🙂 Totuşi, oricât de faine şi…
Azi a fost o zi specială, zi bonus, vorba Raluxei, aşa că am profitat de ea şi m-am recompensat cu câteva obiceiuri sănătoase după o perioadă foarte încărcată. M-am trezit târziu, le-am lăsat destul răgaz cerealelor să se înmoaie bine în Cremosso, m-am alintat cu o super mască pentru păr, apoi am luat prânzul cu…
Luna februarie din calendarul Activia Super Fete cu obiceiuri sănătoase o înfăţişează pe Aleka Sarah Vlădăreanu (Blog/Twitter/facebook) o altă fată frumoasă pe care juriul a ales-o printre finaliste şi care, potriveală!, are un blog de beauty. În calendar, Aleka recomandă râsul ca obicei sănătos: Primul obicei sănătos pe lista mea este râsul; pentru mine e…
Am asistat, săptămâna trecută, la o haioasă înfruntare între echipele unor domni din online, dezbatere moderată de Andi Moisescu şi jurizată de Bogdan Naumovici. Echipele au argumentat că berea se bea pentru socializare (1), pentru gust (2), pentru sănătate (3), pentru că… poţi (4)!, pentru că îţi dă o stare anume (5) sau pentru distracţie…
După cum probabil unii dintre voi ştiţi, Activia a sprijinit, în acest an, iniţiativa lui Cris Şerb de a face un calendar cu cele mai drăguţe fete din Social Media noastră cea de toate zilele! A fost o listă lungă de propuneri, a fost şi un juriu format din bloggeri şi, într-un final, au fost…
Săptămâna trecută, Prinţesa Urbană se plângea pe facebook de… caimac, cum că i se pare o sinistroşenie sinistră, groaznică, oribilă, teribilă! M-am amuzat de aşa detestare, cu atât mai mult cu cât o împărtăşeam până acum câţiva ani. Când eram copil, cumpăram laptele de la alimentara (nu fără stat la coadă, se înţelege), apoi veneam…