Category: De-ale fetelor


  • Domnilor, iată că inevitabilul se produce din nou şi, prin urmare, aşa cum a venit, cu daruri pentru doamne şi domnişoare la categoria Impuse, aşa se şi termină fatidica lună martie, pentru că, vorba poetului, ce e val, ca martie trece! Şi, mă rog, nu e vorba doar de domni, dar mai ales de ei,…

  • Acu’ vreo zece zile,  pe seară, m-am oprit la colţul străzii, în drum spre casă pentru a alege trei mărţişoare pentru cele trei vecine: Babele şi încă una. Taraba cu mărţişoare era la vreo doi metri de florăreasa a cărei clientă fidelă sunt de nişte ani şi pe care o salut de fiecare dată când…

  • Când scriu rândurile astea, mă bucur să remarc faptul că au mai rămas, cel puţin teoretic, doar câteva ore din această iarnă! N-a fost chiar aşa de neplăcută, dar tot au fost zile zgribulite în care gerul şi zăpada necurăţată mi-au stricat fundamental starea de bine! Dar de-acum ziua începe să crească, soarele să încălzească…

  • N-am priceput niciodată de ce e preţuită o declaraţie de genul “Mi-aş da viaţa pentru tine”, ia uite, fată, să vezi ce mi-a zis, că şi-ar da viaţa pentru mine! Deci mă iubeşte, fată, e clar, dacă a zis că şi-ar da şi viaţa! Nuuuuu? Am auzit discuţia în troleu, azi, şi cu greu m-am…

  • Nu cred că ştiu pe cineva care să nu aibă nostalgii legate de vremea copilăriei fără griji, cu program obligatoriu de somn, joacă şi jucării, mai multe ori mai puţine, vizite la mătuşi care aveau pitite borcane pline cu dulceaţă de căpşune, bara de bătut covoare pe care toată lumea era campioană olimpică la gimnastică.…

  • Gusturi culinare

    Taman am purtat o discuţie pe FB din care am aflat că sunt dubioasă (aşa, în glumă!) pentru că nu manânc următoarele chestii: icre (da’ caviar da), bame, ciocolata, prune afumate, sfeclă, smochine, curmale. În schimb îmi plac la nebunie andivele. Iar Domnul Sony, dacă tot vorbim de gusturi dubioase, adoră pepenele galben dar nu…

  • Nu ţin neapărat cont de modă, mai ales că alb-negru, combinaţia mea preferată, nu se demodează, şi nici varianta blugi cu… orice! În plus, mi se pare o bătaie prea mare de cap să-ţi schimbi garderoba în fiecare an. Există, însă, designeri ale căror creaţii sunt admirabile şi idei care pot fi adaptate. Să vedem,…

  • Prietenii sunt cei care te însoţesc la drum lung, în care ai încredere şi care te încântă cu surprize plăcute, care te ajută, zi de zi, să te simţi mai bine cu tine, mai sigur pe tine, pe care îl poţi recomanda şi altora, fără rezerve şi surprize, şi care te ajută atunci când vrei…

  • De câteva săptămâni, Domnul Sony a rămas singurul Sony complet funcţional în casă, vechiul laptop cu acelaşi nume devenind, cel mult, un desktop care moare când ţi-e lumea mai dragă. Întrebând în dreapta şi în stânga cu ce-aş putea să-l înlocuiesc, în buget, cum ar veni, să fie zvelt  dar rezistent, uşor dar cu greutate,…

  • Nu ştiu cum, dar vorba aia cu “Ies la bere” o au doar băieţii, de parcă noi, fetele, nu facem asta niciodată. Şi e greşit! Mă rog, nu ştiu voi, dar prietenele mele şi cu mine mai ieşim din când în când la bere. Bere de fetiţe, cum îi zicem noi. E… terapeutic, fiindcă e…