Nu e nevoie de operaţii dureroase şi costisitoare ca să ştergi mulţi ani din calendarul personal. Tot ce-ţi trebuie e un spectacol perfect în care muzica, elementele acrobatice, culoarea, umorul şi un praf magic de nostagie se îmbină perfect. Aşa a fost Alegria şi, pentru două ceasuri şi-un pic, am redevenit copil, cu oooo-uri şi…
De data asta prima zi de toamnă m-a prins la malul mării, aşa cum mi-am dorit şi propus. Am plecat dupa The Wall (minunată lucrătură, apropo!) şi am petrecut patru zile speciale, liniştite, la malul mării. Dar pentru că nu e toamnă dacă nu cântă Igor, să ascultăm, tradiţional. Imediat după sunetul valurilor. Încă am…
Primul meu blog, acu’ şapte ani, a fost aşa, de test. Să văd şi eu cum e, că nu ştiam. Mi-a plăcut, mi-am făcut prieteni, mutaţi din online în offline. Dar nu se compară cu ce mi-a adus printrerânduri, atâtea experienţe minunate şi prieteni prin toată ţara. Şi oaresce avantaje, de ce să mint? Doar…
Camelia deschise larg uşile sifonierului, întrebându-se, mai mult decât de obicei, ce haine să aleagă. Spectacolul avea să fie pus în scenă destul de curând şi avea emoţii, în ciuda faptului că Otilia, prietena ei, o asigurase că scenariul şi regia sunt perfecte! – O să iasă bine, o să vezi! În definitiv, nu avea…
… îţi este atât de dor de mare încât, la duş, ţi se pare că ţi se scurge nisipul de pe picioare şi că pielea îţi miroase a alge. Că o adiere blândă are miros sărat şi orice cântec merge bine acompaniat de valuri. Momentul ăla în vrei să dansezi desculţ până exorcizezi toţi demonii…
Aţi fost vreodată la un eveniment artistic în care voi, spectatorii, să fiţi aplaudaţi, să vi se mulţumească pentru că existaţi, pentru că vă place ce vedeţi, pentru că sunteţi acolo? Nici eu. Până aseară. E acea vreme din an în care se întâmplă Ideo Ides, Festivalul Naţional de Teatru Tânăr de la Alexandria, aflat…
… ai privirea strălucitoare, te-ai uita aiurea prin cameră şi ai zâmbi neîncetat. Momentul ăla de după ce ai furat o felie mare de viaţa, îngheţată cu aromă de fistic şi fructul pasiunii, decorată cu amintiri de neuitat. Îl ştiţi? Nu-i aşa că e grozav?!
Într-una dintre serile trecute, comentând la statusul cuiva pe FB, mi-am amintit de jocul Frunza. Ăla desenat pe asfalt, care se lăsa îmbrânceli şi julituri. Şi mi-am întrebat prietenii virtuali dacă ei ştiu de jocul ăsta. Spre plăcuta mea surpriză, nu doar că ştiau despre ce vorbesc, dar îşi aminteau cu drag de genunchii paradiţi…
Am copilărit lângă Gara de Nord, înspre Titulescu, zona cât de cât mai spălată. Asta nu mă împiedică să sufăr când văd mahalaua, cu Feroviarul, librăria Caragiale şi Hala Matache, pusă la pâmânt. Asta, însă, e o altă poveste. Lumea mă întreabă dacă e o zonă sigură. Pentru mine e, altfel nu mi-aş fi cumpărat…
Am citit azi un text patetic scris de o tânără din România care studiază la Londra, unul despre cum l-a omorât Occidentul pe Dumnezeu şi despre cum vrea ea să scape de globalizare şi alte nebunii occidentale şi să se întoarcă în România. Am citit, am râs, şi eram gata să trec peste, dacă nu…