La Ideo Ideis, pe lângă spectacolele de teatru – din competiţie sau invitate – sunt şi ateliere: dramaturgie, educaţie vizuală, coregrafie, asta ca să nu mai spun de lecţiile povestitorilor sau cele de la MasterClass-uri. Deşi, ca expresie artistică, sunt mai degrabă atrasă de teatru-dans, deci de coregrafie, am ales să urmăresc mai atent cursurile…
Spectacolul care mi-a plăcut, de departe, cel mai mult (până acum) la Ideo Ideis se numeşte SubPământ şi face parte dintr-un proiect mai amplu despre Valea Jiului după 1989 care cuprinde interviuri cu mineri, soţii de mineri şi oameni care au lucrat sau încă lucrează în industrie, un spectacol de teatru făcut pe baza acestor…
Olimpiada de la Londra ne-a ţinut aproape de televizoare mai bine de două săptămâni. Ne-am încurajat favoriţii, am scrâşnit din dinţi când sutimile în minus i-au descalificat ori aruncat în afara podiumurilor pe sportivii români, am lăcrimat, de bucurie sau de tristeţe, am strigat, am sperat şi, când a fost cazul, am fost mândri că…
De multă vreme nu m-am mai înveelit şi înduioşat deopotrivă la un film aşa cum am făcut în seara asta la Cinema City cu ocazia avanpremierei BRAVE (Neînfricata) by Pixar. Ca de obicei, nu m-am uitat la trailer, dar văzusem deja nişte postere aşa că ştiam că e o animaţie cu o fată roşcată şi…
Se numeşte Find Your Greatness (Descoperă-ţi măreţia) şi vorbeşte despre sportivii anonimi: atâta timp cât ai un corp, eşti un sportiv – după cum spune Bill Bowerman, cofondator Nike, vorbind despre campanie. Prin urmare, fie că te crezi Nadia Comăneci în curtea blocului, la bătătorul de covoare, sau Gabi Szabo, alergând prin parc ori Magic…
E cald, prea cald. Vecinii au bormaşină. Nu merge liftul. Iar ne-au oprit apa caldă. Mi-e lene să mă duc la piaţă. Mă doare capul. Nu mai suport politicienii. La TV sunt numai prostii. Nu pot să fac proiectul ăla pentru că nu am bani. Nu ştiu dacă pot. Nu cred că pot. Nici nu…
La finele săptămânii trecute mi-am făcut program administrativ prin casă. Aşa spun eu când trebuie să fac ordine, şi trebuia, că se umpluseră toate spaţiile plane din casă cu cărţi – de citit, de povestit, cumpărate, primite – şi, pe lângă ele, de toate chestiile pe care îmi era lene să le pun la loc…
Tot ce se întâmplă în aceste zile pe scena socio-politică a României mă face să regret, din nou, că acum zece ani, când am avut ocazia să plec definitiv de aici am ales să rămân. Sunt aici, însă, şi, în ciuda instincului (de conservare, cred!), care îmi strigă să fug, nu vreau să fac asta,…
Ieri, la piaţă, la cireşe, ţigări şi brânză de vaci am nimerit de fiecare dată după cineva care cumpăra, adică am aşteptat “la rând” – pun cu ghilimele fiindcă o persoană în faţă nu e chiar rând. Oameni de toate soiurile în faţa mea, dar nici una dintre aceste persoane nu a spus Vă rog…
Mă gândesc uneori că mi-ar fi mai bine la ţară, cu un petic de pământ, o casă (nu vilă), un câine mare, dar nu neapărat rău, cât să sperie oamenii răi, da’ să nu muşte pe nimeni, două pisici (fiindcă nu cred că domnul Sony s-ar descurca să prindă şoareci), un rând de vie, cât…