Vara asta n-am ajuns la mare și am fost atât de prinsă cu una-alta, toate, tot, încât aproape n-am apucat nici măcar să-mi fie dor. Abia la finele ei, pe 31 august, m-a apucat așa de tare că aș fi plecat atunci dacă pe 1 dimineață n-aveam niște treabă. Și, neprogramat, apoi, chestii de rezolvat,…
Sunt probabil tipul cel mai bun de om pe care vrei să-l ai în preajmă la crize majore. Nu plâng, nu urlu, îmi păstrez mintea limpede, compasiunea si autoironia intacte. Iar când te duci după cineva drag la spital, treburile astea sunt de ajutor. Am stat cuminte vreo două ceasuri așteptând, în fața unor uși…
N-am nici o nostalgie la terminarea verii. A fost una grea, poate cea mai grea, în care mi-am pierdut prietena și am fost sub amenințarea încă unei pierderi. Dar e gata. Și, odată cu ea, sper, lacrimile, grijile și stresul pe care mi le-a adus. Și, de ce să nu recunosc, a fost și o…
Vara e anotimpul meu de călătorit, în care mai bine de-o lună sunt plecată de-acasă. Bagaje de făcut, bagaje de desfăcut. Haine de spălat înainte și după – trăiască mașina! Și amintiri cu care te încarci ca să ai ce povesti iarna, la un pahar cu vin fiert. ???Nu te-ai săturat să tot faci bagaje????,…
Sigur, un festival, ca orice festival, are o organizare, un program, momente provocate și vreo câteva surprize. Ideo, însă, e, poate cel mai mult, despre oamenii care-l compun, organizatori, participanti, oaspeți. Și despre tot felul de momente pe care le (sur)prinzi din zbor, uneori nici nu-ți dai seama de ele. Zilele astea îmi fac ordine…
Acum vreo trei săptămâni, m-am întâlnit prin oraș cu Vlad Bălan, unul dintre tinerii actori pe care i-am cunoscut la Ideo Ideis. Pe-atunci, cand l-am cunoscut, era încă elev de liceu, acum se pregătește de ultimul an la Actorie și, între timp, a câștigat experiență și niște premii, asta ca să fac un rezumat foarte,…
După cât de mult mi-a plăcut concertul The Cat Empire de la Timișoara, cu ploaie cu tot, sau, poate, mai ales cu ploaie și dansat corespunzător până la starea de udă fleașcă, nițel m-am gândit că ce mișto ar fi să plouă și ieri la concertul lor. M-am îmbrăcat conștiincios c-o fustă albă și mi-am…
Azi, în drum spre piață, cu chef de afine. Pe colțul străzii, lipită de gardul metalic, e ea. Măruntă, slabă, cu părul lung, negru, și tenul alb. Are unghiile vopsite “modern”, cu desene pe ele. O pereche de pantaloni scurți de blugi și un tricou oarecare, niște sandale. Gene lungi și, după aparențe, sub 20…
Când am acceptat invitația la JazzTM a fost așa, cu un pic de strângere de inimă, pentru că nu mă consider suficient de jazzificată pentru a relata, muzical vorbind, o desfășurare de nume ca cele aflate pe afișul acestei a doua ediții a festivalului. După prima seară, însă, mi-am dat seama că vreo cronică muzicală…
Între 10 şi 13 iulie, pe pârtia de la Drăguş, zona Sâmbăta de Sus, în Braşov, are loc prima ediţie a unui festival de muzică să nu numai, In Transylvania. Dacă te uiţi pe site, proiectul pare ambiţios, iar ideea e foarte mişto: un sfârşit e săptămână departe de lumea dezlănţuită, nu doar cu muzică…