Probabil ştirea zilei ar trebui să fie condamnarea la închisoare cu executare a lui Dan Voiculescu şi a altui profesor faimos, Dr. Mencinicopschi, dar nu e, că sentinţa poate fi – şi o să fie! – atacată. În caz că nu ştiţi, dosarul a fost deschis pentru privatizarea frauduloasă a Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA),…
Care va să zică, după ce că cinematografele “de stat” sunt vai de capul lor, cu câteva excepţii, lăsate în paragină sau devenite săli de bingo, onor deputatul român Victor Cristea se găseşte să facă şi nişte critici legate de unul dintre filmele cele mai apreciate în istoria postdecembristă a filmului autohton. Mă refer, desigur,…
Când am fost în penitenciarul de femei Târgşor, mi-a atras atenţia una dintre deţinute (privatele de libertate, aşa li se spune oficial), nu neapărat pentru că era foarte tânără, machiată, cu părul aranjat, frumoasă, ci pentru că era, cumva ciudat şi diferit faţă de celalte, sfidătoare. Teoretic, n-aş fi avut voie să vorbesc cu ea,…
Am scris, acum vreo săptămână și mai bine, un text legat de Roșia Montana și de proteste, dar nu l-am publicat tocmai fiindcă mi se pare că toată povestea asta recentă legată de Roșia Montana a stârnit, aproape în egală măsură, și ce e mai bun dar și ce e mai rău în oameni –…
Că Mircea Sandu a oferit familiei copilului ucis de maidanezi bilete la meciul România-Ungaria e pur şi simplu un gest idiot, de om care are inteligenţa emoţională sub aceea a unui câine, fie el şi maidanez. Dar că viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, glumeşte pe tema siguranţei suporterilor faţă de maidanezi, în condiţiile în care instituţia…
Poate ştiţi, Simona Halep a avut anul ăsta un parcurs excepţional, ajungând în top 20 WTA. M-am bucurat pentru victoriile ei, aşa cum mă bucur pentru victoria internaţională a oricărui român, fie că e sportiv sau inventator ori olimpic, fiindcă e bine să se audă afară şi lucruri faine despre români. Mă aşteptam ca orice…
Un copil de patru ani a murit muşcat de maidanezi în frumosul şi europeanul oraş Bucureşti. Mă gândesc la mama aia, săraca, cât de rău i-o fi acum, cu un copil mort şi unul în spital. Probabil nu-i e gândul la asta acum, dar cred c-ar lua o puşcă şi-ar face praf toţi câinii întâlniţi…
Am copilărit lângă Gara de Nord, înspre Titulescu, zona cât de cât mai spălată. Asta nu mă împiedică să sufăr când văd mahalaua, cu Feroviarul, librăria Caragiale şi Hala Matache, pusă la pâmânt. Asta, însă, e o altă poveste. Lumea mă întreabă dacă e o zonă sigură. Pentru mine e, altfel nu mi-aş fi cumpărat…
Am citit azi un text patetic scris de o tânără din România care studiază la Londra, unul despre cum l-a omorât Occidentul pe Dumnezeu şi despre cum vrea ea să scape de globalizare şi alte nebunii occidentale şi să se întoarcă în România. Am citit, am râs, şi eram gata să trec peste, dacă nu…
Azi am apucat să termin de cercetat recentul studiu European Communication Monitor, un document anual despre comunicare şi tendinţe în PR. Există şi un rezumat video, dar vă recomand să vă uitaţi la studiu, pentru că are multe informaţii şi procente interesante – pe cele mai importante le-am rezumat mai jos, iar la final găsiţi…