Tineţi minte campania cu brăduţii pentru Salvaţi Copiii, nu? Ei, unul dintre participanţi, Viorel Copolovici, a făcut nişte incredibili brăduţi din bezea, care au aprins poftele unor distinse doamne de prin twittosferă aşa că aseară am comis o drăguţă de #bezeleparty – şi nu dau “din casă” (Casa Kopel’s, desigur!), dar vă spun că bezele…
Mie îmi plac vulpile. Mi se par haioase, de parcă ar chicoti nonstop, puse fapte năstruşnice! De fapt, sunt convinsă că vulpile, când vorbesc între ele, dimineaţa la cafea, în viziună, spun o mulţime de bancuri. Şi dă-i şi râzi! Apropo, cel mai mişto banc (vulpea păcălită, gen) mi se pare ăsta: Vulpea îl prinde…
Mi-ar fi plăcut să ştiu să cânt la vreun instrument. În schimb, ai mei m-au dat la diverse sporturi. Gimnastică, tenis, înot (era sa mor în bazinul ăla – not fun!), volei şi chiar orientare turistică. Drept urmare, am oareşce mobilitate, joc tenis decent, înot ca un căţel şi nu mă pierd în spaţiu. Dar…
Cică la noapte burlacele tre’ să-şi pună busuioc sub pernă ca să viseze cu cine se mărită. Şi mai trebuie să mâncăm o turtă foarte sărată din făină, să nu bem apă ci doar o gură de agheasmă şi să ne culcăm, nu înainte de a ne pune un fir roşu pe inelar şi busuioc…
Am ratat acest minunat şi plin de învăţăminte reportaj la vremea lui – nu ştiu cum am putut, zău! – dar niciodată nu e prea târziu să afli că menopauza e scurtă, durează, aşa, cam la un sfert de oră, poate 20 de minute, în timpul ei mănânci şi te aeriseşti un pic, că bărbaţii…
Am căutat pe net predicţii astrologice amuzante pentru anul ce vine, da’ nu prea am găsit nimic convingător, aşa că m-am decis să improvizez ce urmează să păţim, din punctul ăsta de vedere, în 2011. Pe scurt, că am pregătiri pentru Revelion de făcut, am mai zis, da? Vărsător – în primul rând, aveţi grijă…