-
Helena Bonham Carter o să joace rolul lui Elizabeth Taylor într-un film ce urmează să fie produs de BBC4 şi care se va axa pe relaţia dintre ea şi Richard Burton în 1983, când au jucat împreună, pe scenă, Private Lives, povestea unui cuplu care divorţează după un scurt mariaj, doar pentru a se reuni,…
-
În anul de graţie 2013, an chinezesc al şarpelui, nu că asta ar avea vreo legătură, da’ ziceam şi eu aşa, mi se pare că există toate instrumentele posibile ca să comunici personalizat. Chiar şi comunicatele de presă – indiferent cum sunt scrise – pot fi trimise in inboxul destinatarului, iar în câmpul To se…
-
Două evenimente importante în lumea muzicii şi filmului au avut loc ieri seară, unul la Londra, premiile BAFTA, şi un altul la Los Angeles, premiile Grammy. Ambele cu fiţe şi covor roşu, ambele cu absenţe notabile şi prezenţe discutabile (cel puţin în sensul ţinutelor alese), dar fiecare strălucitor în felul său. Am avut destul de…
-
Vaticanul a anunţat astăzi că Papa Benedict al XVI-lea va demisiona la finele lunii februarie, după cum informează toate agenţiile de presă din toată lumea. Nu m-am gândit niciodată la Papă ca fiind o funcţie administrativă a Bisericii Catolice, deşi cam aşa e. Omul (bine, poate nu Razinger, ci mai degrabă minunatul Papa Ioan Paul…
-
Gata, s-a terminat şi cu premiile BAFTA 2013. Discutăm mâine chestii trestii de culise, rochii şi alte detalii, asta dacă îmi mai rămâne vreo secundă liberă în program, că e tare plin zilele astea. Fără alte introduceri, deci, premianţii Academiei Britanice de Film sunt după cum urmează:
-
Copacii bătrâni din micul parc stau despuiaţi în ploaie, trişti, clatinând îngândurat din crengi. Din cer plouă mărunt, mocăneşte, liniştit, iar de jos bălţile le întorc imagini fantomatice, apă şi asfalt crăpat pe alocuri, petice de văzduh murdar şi cercurile perfecte ale picăturilor. Nici o ţipenie. Haita de câini care-şi face veacul printre tufele de…
-
Am urmărit chiar şi fără să vreau toată tevatura cu emisiunea Acces Direct, Ioana Tufaru, paginademedia, Avon, Antena şi, dincolo de interesele comerciale ale fiecăreia dintre părţile implicate în poveste, mi se pare că se ignoră cu prea multă uşurinţă faptul că, totuşi, două milioane de telespectatori s-au uitat la emisiunea cu pricina. Două milioane…
-
Citit printre rânduri – şi nu prea! – cam aşa ar suna mesajul pe care reţeaua CBS l-a transmis, întru trimitere mai departe, către vedete, organizatorilor Premiilor Grammy. Ceremonia are loc duminică, iar CBS transmite live de la Staples Center (LA), şi, în loc să exulte cu gândul la invitatele care au chef să se…
-
Probabil că mulţi dintre voi ştiţi deja: prin acordul părţilor, Prefectura Municipiului Bucureşti a anunţat încetarea contractului de muncă avut cu Viorica Pavlu, doamna care se ocupa de comunicarea instituţiei şi care a trimis către presă un mesaj agramat, cu greşeli de sintaxă, formulare, litere şi spaţii puse aiurea, o “capodoperă” Aşa NU în comunicare!