• Zilele trecute am văzut, într-un 24FUN, o macheta care m-a oripilat, fiincă era o machetă de comunicat de presă! Eram chiar în mijlocul discuţiei cu viitori profesionişti în comunicare, dar nu m-am putut abţine să nu-i fac o poză fiindcă ştiam deja că urma să scriu despre asta:

  • Suntem asaltaţi, zilnic, de zeci de mesaje publicitare. Probabil sute, dacă punem la socoteală fiecare panou, fiecare logo la vedere pe hainele celor cu care interacţionăm, fiecare brand de maşină din trafic, vitrine, reclame la radio, online, TV, presă. Unii mută canalul la reclame, eu dau mai tare fiindcă vreau să văd cum şi ce…

  • Luni seară am fost la o întâlnire cu noua generaţie de comunicatori, studenţi sau absolvenţi ai unor facultăţi de comunicare. Evenimentul a fost organizat de echipa a doua de la Internship 2.0., proiectul lui Sorin Tudor, şi i-a mai inclus ca vorbitori, alături de mine, pe Andreea Burlacu, Cristi Dorombach, Cristian Manafu, Alex Mihăileanu, Ovidiu Militaru, Dan Petre, Cosmin Pojoranu şi…

  • Am citit câteva dintre opiniile celor care pun la zid Casa de Cultură pentru că a ales să încredinţeze sarcina finală de a decide cine câştigă premiul literar “Augustin Frăţilă” unui grup de 20 de bloggeri. Sigur, asta după ce un juriul de specialitate va fi stabilit lista scurtă de finalişti din cele 59 de…

  • Începând de astăzi, pentru două săptămâni, Oradea îmbracă haine de sărbătoare şi aşteaptă oaspeţi la sărbătoarea Toamna Orădeană, un maraton cultural cu artişti unul şi unul, din toate genurile, pentru toate gusturile! Casa de Cultură şi Primăria oraşului îşi dau mâna pentru a îndemna orădenii să se bucure de toamna lor, de poveşti, muzică, teatru…

  • L-am întrebat pe Cristi Manafu, ca răspuns la mulţumirile lui către participanţii de la Webstock 2012, cum vede el, ca organizator, Webstock, cum a crescut, în ce direcţie se duce şi cum o să fie în viitor, iar Cristi mi-a răspuns, şi apreciez foarte tare asta cu atât mai mult cu cât azi e duminică…

  • Îmi place Webstock şi îmi place energia lui Cristi şi a echipei lui de a creşte evenimentul ăsta la fiecare ediţie, an de an. Îmi place că sponsorii se implică nu doar cu nişte bani şi nişte bannere la Marriott ci caută soluţii creative de interacţionare cu participanţii – vezi tastatura din doze de bere,…

  • Program super încărcat pe finalul ăsta de săptămână, cu petreceri, ieşiri la aer şi, desigur, cu Webstock, unul dintre cele mai aşteptate evenimente anuale ale industriei de comunicare online. Dar asta numai după ce o să-l serbăm cum se cuvine pe venerabilul Mr. Daniel’s. Jack Daniel’s, într-o petrecere de poveste cum numai el ştie să…

  • Deşi am păţit-o plenar din pricina unei parole de gmail, securitatea informatică nu a fost nicicând printre preocupările mele. Am windows cu patalama si am folosit security-ul lor până când în laptopul meu s-a strecurat un ceva rău care ameninţa cu prăpădul! Am pus un antivirus, de urgenţă, şi am scăpat, numai că antivirusul ăla…

  • Ştiţi deja, am mai scris printreranduri, că toamna e anotimpul meu preferat, anotimpul în care mă plimb prin Bucureşti, prin parcuri, ori pe străzile cu case vechi şi copaci bătrâni, ca să mă împrietenesc din nou cu oraşul. După câteva luni de vară toridă, un strop de răcoare e binevenit iar lumina caldă filtrată de…