-
“Era dimineaţa şi un soare nou ţâşnea auriu din pliurile unei mări calme” Citeam mult în liceu, spre deosebire de acum, când nu prea mai am vreme. Aşa am descoperit, dintr-un transport de “ajutoare” de la francezi, cartea Jonathan Livingston, de Richard Bach. M-a atras pentru că avea un pescăruş pe copertă. Am luat-o, am…
-
Do you think you can tell?
-
Când am primit Sanctus de la Editura All, am pufnit întrucâtva superior cu gândul la tristul cod al lui Da Vinci scris de Dan Brown, carte care mi s-a părut muuuuult prea comercială, lipsită de substanţă şi de veleităţi scriitoriceşti. Fiindcă e scrisă fără patimă şi fără drag de cititor însă cu gândul la drepturile…
-
De când mă ştiu am fost o persoană cu o sensibilitate olfactivă aparte şi sunt şi acum mirosuri pe care le asociez cu anumite stări, oameni, momente sau gusturi. De pildă, un anumit parfum for men poate echivala cu un sprint de câteva sute de metri fiindcă ambele au acelaşi efect de moment: îmi accelerează…
-
Ieri, într-o frumoasă zi de sâmbătă, în frumosul oraş au avut loc două evenimente despre creativitatea în scris (printre altele), ceea ce mi se pare chiar foarte foarte fain şi nimerit! Primul, “The Power of Story Telling”, a fost organizat de DoR (revista, da) în aula universităţii Româno-Americane şi a adus, ca speakeri, patru jurnalişti…
-
Ce zi frumoasă! Ce oameni faini, ce surprize plăcute, sa cunoşti un scriitor de best-seller, da’ nu aşa, oricum, ci best-seller în multe ţări, să ai o jucărie nouă… … iar pe seară să descoperi că nu mai ştii, pur şi simplu nu mai ştii!, nenorocita aia de parolă de la hard discul extern. Şi…
-
Admit că până la seminarul ţinut la Sighişoara de celebra doamnă Jofi singurele produse Farmec pe care le foloseam regulat erau laptele Doina şi soluţia de curăţat Triumf. De atunci, însă, lucrurile s-au mai schimbat, iar crema pentru imperfecţiuni, de exemplu, mi-a devenit prietenă apropiată, la fel ca serul contur pentru ochi şi buze, toate…
-
Sunt eu, domnul Sony, şi am fost pus la muncă, cică să fac o recenzie de film parce que doamna PR a umblat creanga prin urbe aseară, la nu ştiu ce aniversare, aşa că eu am avut de văzut filmul Puss in Boots. E vorba de acelaşi motan ca-n Shrek, doar că povestea se petrece…
-
Zilele trecute discutam despre faptul că expresia oamenilor de pe stradă e mai degrabă tristă decât veselă ori optimistă. Sigur, situaţia economică şi grija coşului zilnic poate nu îndeamnă la zâmbet, dar sunt atâtea lucruri cu mult mai grave pe lumea asta decât să nu ai ultimul model de maşină ori nu ştiu ce specialităţi…
-
Ieri pe seară am fost la salonul de la parterul blocului întru executarea unei pedichiuri. De obicei, dacă n-am chef de conversaţie, găsesc ceva interesant pe la TV şi sunt atentă acolo în timp ce tălpile mele sunt răsfăţate cu masaj, gomaj şi alte rime. Ieri, însă, am ciulit urechile când am auzit, din camera…