• Anul trecut, cam pe vremea asta, am avut nevoie de sânge. Nu pentru mine,și oricum nu contează pentru cine în context, sunt sigură că situația ar fi fost – este! – aceeași cam pentru oricine. ???Destinatarul??? se pregătea de o operație serioasă și avea nevoie de sânge preventiv, în caz că. Internarea și operația au…

  • Am scris, acum câțiva ani, un text despre educație și elite în context cultural. Doar cîteva momente care mi-au dat de gândit, pornind de la o discuție matinală în care interlocutorii susțineau că nu toată lumea trebuie să aibă acces la ceea ce eu numesc, mai în glumă, mai în serios, haute culture – ???nu…

  • Mă învârt de ceva vreme în peisajul festivalier de pe la noi, prin urmare știu cât de importanți sunt sponsorii pentru buna desfășurare a unui asemenea eveniment și cât de important e ca oamenii implicați să facă eforturi să înțeleagă evenimentul și publicul său, în așa fel încât nu doar să bifeze o siglă pe…

  • Da, bine. Iar dans. Ce să fac? Ediția asta a fost prea bună și prea generoasă cu această artă a spectacolului, nu pot să rezist tentației. Iar când știi că cei care urmează să performeze pe scenă înfățisând niște luptători sălbatici sunt, unii dintre ei, foști dansatori de stradă, iar coregrafia poartă semnătura lui Herve…

  • Vorbim. Toți. Unii mai bine, unii mai puțin bine, unii aproape deloc. Dar toți înțelegem cum devine tăcutul dintr-un motiv sau altul, când, în loc să spui, să strigi, să te revolți, cum eviți privirile, contactul, când ar trebui să spui, dar taci. Că e mai comod. Sau mai convenabil.

  • Încerc, la Festival(uri) și aiurea, pe unde le prind, să văd montări ale textelor clasice. Chiar și pe cele despre care știu dinainte că nu-mi vor plăcea, curiozitatea învinge în cele din urmă. Sigur, FITS, care adună la fiecare ediție, zeci de țări participante, îmi dă cele mai mari oportunități de genul ăsta. Îmi amintesc acum…

  • Anul acesta sezonul de dans de la FITS e absolut special. Nu că restul evenimentelor n-ar fi, dar trei dintre cele mai bune companii de dans din Israel (unde sunt unele dintre cele mai bune companii de dans din lume) sunt prezente la această ediție: Vertigo, Kibbutz și Batsheva. E mai mult dans, dar, de…

  • Acum câțiva ani, în 2014, spectacolul acelei ediții de FITS a fost, pentru mine, Orchids-ul lui Pippo Delbono. Nu știu dacă a fost cel mai bun, nu așa se face topul meu personal, dar a fost, cu siguranță, cel care m-a ???lovit??? cel mai puternic. Pumn în stomac, așa scriam atunci. E de înțeles, deci, de…

  • L-am văzut prima dată ieri seară, la Vertigo. Eram deja așezată pe locul meu când a venit. ???Uite-l pe Mikhail Baryshnikov???, s-a șoptit undeva în spate. Sunt sigură că avea un loc rezervat în primul rând, dar a preferat să stea mai sus, pe la mijlocul sălii. Modest, rezervat, ca oricare dintre ceilalți spectatori. M-am…

  • Primul spectacol văzut anul ăsta la FITS a fost o producție a Teatrului de la Huchette, Cântăreața cheală, de Eugene Ionesco. Un text scurt și tare, ca un ristretto, dar, vai!, atât de pe gustul meu, văzut, citit și recitit în atâtea rânduri încât n-aș fi avut nevoie de traducere. Comme c’este curieux! am exclamat…