-
După cum știți, presa scrisă e pe moarte, și asta se întâmplă din variate motive. Managerii acestor instituții nu și-au bătut capul cum să se descurce în economia de criză și nici cum să se folosească de internet, multe dintre ziare au fost finanțate de oameni implicați în politică și, unii dintre ei, certați cu…
-
Ca în nici un an, la această ediție de TIFF mi-am propus să văd competiția fiindcă la fiecare gală de premiere, dincolo de bucuria faptului că există o gală și fast si covor roșu în industria cinematografică autohtonă, numele câștigătorilor nu reprezentau mare lucru de vreme ce nu apucam să văd toate filmele și, astfel,…
-
Eram încă un copil când cu revoluția și comunismul, prin urmare prea multe filme la video n-am apucat să văd, dar îmi amintesc de Dirty Dancing văzut la o prietenă al cărei tată lucra pe TIR și, prin urmare, reușise să facă rost de un aparat video. Și de Rambo. Și de oarece filme de…
-
S-ar putea să vi se pară siropos titlul, dar documentarul realizat de ??gnes Sós (Ungaria) pentru HBO este, din punctul meu de vedere, un must see al acestei ediții de TIFF. Îl mai puteți vedea și mâine, 5 iunie, la Arta, de la ora 15. Szerelempatak, căci acesta este titlul original, reunește amintirile despre viața…
-
Unul dintre filmele văzute ieri în cadrul competiție a fost un pic diferit față de ce mă așteptam să fie după ce am citit descrierea lui. Mă pregătisem pentru ceva cu oarece accente comice, o discuție părinte-copil despre tot calabalâcul care se strânge în casa unor părinți trecuți bine și de prima și de a…
-
Așa cum am spus, anul ăsta mi-am propus să văd toate filmele din competiție… cu un pic de părere de rău că, astfel ratez alte filme si evenimente din TIFF, dar așa e la festivalurile mari: niciodată nu poți vedea tot! Așadar, duminică două, ieri patru, azi tot patru, mai am încă două, cred, zilele…
-
Ieri la trei jumate m-am dus să văd un film artistic cehesc cu aparență de documentar: O viață mai bună (Cesta ven), un film despre o familie de țigani care se luptă cu prejudecățile. Eram curioasă să văd dacă și la ei e, mai mult sau mai puțin, ca la noi. Și, pe undeva, e.
-
N-aș spune despre mine că sunt fan Nirvana. Adică, da, îmi place, ascult cu plăcere, știam una-alta despre trupă și Cobain și nevastă-sa, dar nu atât de mult încât să mă autointitulez fan. Cu toate astea, așa cum vă ziceam și înainte să vin la TIFF, documentarul Montage of Heck (produs de HBO) mi s-a…
-
Așa cum am promis ieri, când v-am povestit despre Bonțida pe zi și v-am îndemnat să mergeți acolo cu copiii, azi e rândul filmului de deschidere, Wild Tales (Relatos Salvajes), o comedie neagră, cu cinism, ironie și autoironie care a ținut totă Piața Unirii atentă, în ciuda celor 7-8 grade Celsius pe care nici măcar…
-
Mai și iunie sunt, pentru mine, unele dintre cele mai ocupate luni din an, poate chiar cele mai. Prin urmare, nu mai am vreme să mă pun la curent cu ultimele noutăți din domenii care – vai! – sunt lipsite, vremelnic, de steluța roșie care le stabilește prioritatea în fața altora. Așa se face că,…