• Prietenii sunt cei care te însoţesc la drum lung, în care ai încredere şi care te încântă cu surprize plăcute, care te ajută, zi de zi, să te simţi mai bine cu tine, mai sigur pe tine, pe care îl poţi recomanda şi altora, fără rezerve şi surprize, şi care te ajută atunci când vrei…

  • Sunt puţine momentele în care ştiu, fără doar şi poate, că voi fi fericită peste an, dar Concertul de Anul Nou susţinut de Filarmonica vieneză în fiecare 1 ianuarie e unul dintre acestea. De restul cam trebuie să mă ocup personal. Ocazional, se ocupă şi alţii 🙂 Îmi amintesc de primul dintre aceste concerte văzut…

  • Ştiu că v-am lăsat fără predicţii anul trecut şi că, din pricina asta, a fost un an cel puţin dubios, da’ uite că reiau predicţiile. Şi sper să vă amuze lectura lor cel puţin la fel de tare cât mă distrează pe mine să le scriu. (2011, 2012) Aşadar, dacă nu ştiaţi, conform horoscopului chinezesc,…

  • Stimaţi cititori, azi am decis să facem un reportaj despre pregătirile de Crăciun dintr-o casă obişnuită, o fată şi o pisică. Nimic senzaţional, ne pare rău. Pentru senzaţional click în altă parte! 🙂

  • Detest agitaţia şi aglomeraţia specifică zilelor ce preced Paştele şi Crăciunul, dar parcă acum, iarna, e mai rău decât primăvara. În fiecare an îmi promit că n-o să las ceea ce-mi propun să fac pentru ultimele zile, ci doar câteva detalii. Ei bine, ultimele zile au fost sub semnul unei veşti rele, sub acela al…

  • La final de an se fac tot felul de topuri, care mai de care mai inedite. Printre ele, şi cel al cărţilor furate din librării. Pe mine m-a distrat până la lacrimi următorul fragment: volumul “Fii demn”, de Dan Puric, a fost cea mai furată carte, în anul 2013, din lanţul de librării care aparţine…

  • Justine Sacco, cea care a iritat o lume cu un simplu tweet, şi care, ulterior, şi-a pierdut jobul de PR Manager la IAC din pricina scandalului, a revenit astăzi cu scuze oficiale:

  • Ieri am urmărit povestea aproape incredibilă a felului în care un om de comunicare a reuşit să enerveze pe toată lumea cu un mesaj pe Twitter – literalmente toată lumea, istoria a ajuns la nivel global – ba chiar să-şi oblige firma în care lucra să dea două declaraţii oficiale, din care a doua confirmă…

  • Justine Sacco, PR Manager la InterActiveCorp (IAC), firmă care are, printre multe altele, Vimeo şi ask.com, se pregătea ieri de un lung zbor către Cape Town. Cândva, printre bagaje şi altele, s-a decis să trimită următorul mesaj pe Twitter: Mă duc în Africa. Sper să nu iau SIDA. Glumeam! Eu sunt albă! Fireşte, nici nu…

  • Îmi place să fac daruri şi, deşi sunt o persoană mai degrabă generoasă, cred că în cazul ăsta e vorba de o expresie a egoismului, fiindcă mie îmi place să-i văd pe dăruiţi că se bucură, iar alegerea unui cadou cât mai potrivit cu destinatarul e, de asemenea, şi un talent al celui care dăruieşte.…