Luna februarie din calendarul Activia Super Fete cu obiceiuri sănătoase o înfăţişează pe Aleka Sarah Vlădăreanu (Blog/Twitter/facebook) o altă fată frumoasă pe care juriul a ales-o printre finaliste şi care, potriveală!, are un blog de beauty. În calendar, Aleka recomandă râsul ca obicei sănătos: Primul obicei sănătos pe lista mea este râsul; pentru mine e…
După cum probabil unii dintre voi ştiţi, Activia a sprijinit, în acest an, iniţiativa lui Cris Şerb de a face un calendar cu cele mai drăguţe fete din Social Media noastră cea de toate zilele! A fost o listă lungă de propuneri, a fost şi un juriu format din bloggeri şi, într-un final, au fost…
Când eram mică, cred că n-aveam trei ani, într-o zi tata m-a luat la el la liceu. Era perioadă de teze, aşa că putea să fie atent la mine în timpul orelor, dar şi la elevi – pe tata nu-l copia nimeni, era lucru ştiut! Fusesem avertizată să stau cuminte şi, căţărată pe scaunul lui,…
Din categoria “Obiceiuri sănătoase pentru minte, inimă şi literatură”, ieri am început un curs de modelaj în lut la Fundaţia “Calea Victoriei”. Mi se pare cel puţin seducătoare ideea de a realiza ceva cu pretenţii estetico-artistice (sau chiar util) dintr-o bucată de material cleios iar după experienţa #dinromania mi-am promis că revin la meşteşugul ăsta!…
Ei, de-acum ştie toată suflarea online ce-i cu obiceiurile sănătoase, că e o campanie Activia de la Danone şi că suntem implicate în ea şase autoare şi deţinătoare de blog, după cum urmează: Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa, Tomata şi cu mine. Şi că poza mea de pe poster e un pic diferită…
Am aşteptări mai mari de la femei decât de la bărbaţi şi poate de-aia sunt mai aspră când judec femeile – aproape misogin ar zice unele. Sunt mai riguroase, mai organizate, mai dedicate şi, la o adică, au şi capacitate superioară de sinteză. De-aia (şi pentru că am crescut pe lângă Gara de Nord) fac…