Se pare că în vara mea festivalieră nu prea am noroc la capitolul transport! După un drum coșmăresc de la București la TIFF, când am plecat spre Sibiu de la Cluj rezervarea mea la autocar nu făcea două parale în fața argumentului “Nu mai sunt locuri!” rostit categoric de șofer. Și nu mi-e clar mereu…
Ieri am ajuns la șnurul spectacolului coregrafic Amor Amores pus în scenă de Gigi Căciuleanu la Opera Națională din Cluj, o bucurie deplină și un privilegiu nespus, cu atât mai mult cu cât premiera spectacolului, mâine, se întâmplă când eu voi fi deja la Sibiu pentru prima zi de FITS și încă nu se știe…
Eu am avut o învățătoare despre care păstrez amintiri frumoase și dragi pentru că doamna Petcu – așa o chema – a fost genul acela de dascăl dăruit cu răbdare și bucuria de a modela niște ființe mici, atât pentru a ne învăța scrisul, cititul și socotitul dar, mai ales, pentru a ne învăța că…
În caz că vă întrebați, Legile lui Murphy funcționează foarte bine și la Cluj. Sâmbătă, în prima zi de Weekend la Castel nu m-am dus cu gândul că merg ieri, de Ziua Copilului, pentru poze și impresii colorate. Din păcate, ieri dimineață, dincolo de geam cerul era mohorât iar asfaltul ud, așa că am presupus…
Când eram copii, ne-am dorit, toți, să fim mari, să scăpăm de cicăleala și interdicțiile părinților, să avem voie să nu dormim la prânz și să ne uităm la desene animate până la ce oră vrem noi, să nu mâncăm morcovii din supă dar să nu mai lăsăm nici o urmă de înghețată, ciocolată sau…
Pentru mine dansul e expresia artistică desăvârşită. Îţi trebuie un dram de talent ca să pictezi, sculptezi, interpretezi, compui, dar dansul e în natura noastră, toţi ne mişcăm, fiecare trup are o amprentă proprie a mişcării, ticuri, posturi. Nu există bine sau rău decât atunci când rafinezi mişcarea la rang de artă şi poate să-ţi…
Ştiu că e abia noiembrie, mai pe final, aşa, dar mie azi mi-au lipsit mânuşile. Şi am avut chef de ceai fierbinte când am ajuns acasă cu mâinile îngheţate (am eu damblaua asta de a mai testa transportul în comun din când în când, drept urmare am stat cam un sfert de oră în staţie…
În copilăria mea din vremuri comuniste, Disney era un tărâm de basm şi fantezie. Singurele desene animate pe care le ştiam de la ei au fost Albă ca Zăpada şi Pinocchio, şi le-am iubit pentru că erau perfecte! Sigur, îi mai ştiam pe Pluto şi pe Mickeyv şi chiar am avut un Donald din ăla…
Teatrul-dans e una dintre formele mele favorite de exprimare artistică, poate pentru că sunt familiarizată cu el din copilărie (via Raluca Ianegic) sau pentru că mi se pare că am o libertate mai mare, neîngrădită de cuvinte, să-mi imaginez sensurile pe care vreau eu să mi le imaginez din ceea ce se întâmplă pe scenă.…
De vreo 20 de minute mă tot gândesc cum să formulez chestia asta, în ciuda titlului, cumva, că, da, aparent nişte oameni sunt convinşi că pot să scriu o carte, doar că textul prin care anunţ asta pare, momentan, mai greu de scris decât cartea însăşi! Şi asta pentru că-s atât de încântată dar nu…