Am descoperit-o pe Emiliana Torrini acum niște mulți ani via coloana sonoră din Grey’s, cu Today Has Been OK, și mi-a plăcut mult, da’ mult de tot, apoi am tot ascultat ce-a scos și a rămas cum am stabilit: e bine de tot. Lumea o compară cu Bjork, inevitabil, amândouă vin din Islanda, dar, dacă…
Mi-am dorit mult să ajung anul ăsta la Electric Castle, în special pentru a mă revedea cu unul din mai noii mei prieteni, un tip pe care l-am cunoscut anul trecut la Jazz TM și cu care am legat o prietenie mai degrabă virtuală, ținând cont de distanța care ne separă în viața reală –…
Oare știți voi cine a intrat în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe bilete vândute, 1,6 milioane, într-o singură zi? Sau cine a intrat în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe, 17, Brit Awards? Și, pe lângă voce, se mai pricepe să cânte și la chitară, vioară, tobe, pian ori muzicuță? Sau cine o să…
La fel ca alte domenii, industria organizării de concerte (mai ales cu artiști de afară) e destul de tânără la noi. Astfel, în ciuda faptului că avem și profesioniști care s-ar descurca mai mult decât onorabil în orice țară civilizată din lume, – în Capitală încă lipsește un spațiu indoor cu sonorizare bună și capacitate…
După cât de mult mi-a plăcut concertul The Cat Empire de la Timișoara, cu ploaie cu tot, sau, poate, mai ales cu ploaie și dansat corespunzător până la starea de udă fleașcă, nițel m-am gândit că ce mișto ar fi să plouă și ieri la concertul lor. M-am îmbrăcat conștiincios c-o fustă albă și mi-am…
Pe vremea mea muzica bună se asculta doar pe casete sau benzi de magnetofon, pentru că la televizor era doar Cântarea României. Când și când se mai strecura niste Modern Talking sau o Nana Mouskouri, dar cam asta era, oficial, muzica străină de care aveam parte. Când MTV a început să apară în România mi…
Ieri, după un documentar și-un film, după o repriză de ploaie și, ah!, o vizită la farmacie, am ajuns, cu oaresce emoții, la Maria T, concertul Bălănescu Quartet, eveniment special – pe bună dreptate! – în cadrul festivalului, și pe care vi l-am recomandat și vouă fără nici o rezervă, fiindcă se întâmplă să fiu…