Tag: distractie


  • Stimaţi membri ai Academiei DreamTeamRo: Chinezu, Claudiu, Make, Nicu, Ştefan şi Vlad, Doamnă şi domnilor ceilalţi Câştigători, Doamnelor şi domnilor ceilalţi şi-atât, Domnişoarelor (pauză pentru chicotitul asistenţei), Sunt extrem de onorată pentru distincţia pe care mi-aţi oferit-o astăzi, şi anume desemnarea #retroparty ca fiind evenimentul lunii ianuarie, asta deşi s-a desfăşurat în februarie şi se…

  • Ca la orice concurs respectabil de genul “Să nu ne luăm chiar aşa în serios”, am întrebat concurenţii cum ar salva ei lumea in calitate de Mister Twitter şi iată ce au răspuns cei şapte finalişti: Cetin Ametcea – blog – twitter – facebook – “Ii voi darui samanta mea” Cristi China Birta – blog…

  • Gata! După trei zile şi aproape 1000 de voturi, #mistertwitter a ajuns la finală. Şapte domni, unul şi unul, cu una bucată crocodil inclusă! Şi la această fază am avut doi concurenţi cu număr egal de voturi, Marius Matache şi Andrei Crivăţ. Şi, ca să fie treaba mai cu moţ şi cuplată cu Miss Twitter,…

  • … şi am dansat, şi am cântat şi am mai dansat puţin, cam până spre patru dimineaţa, cum le stă bine unor tinerei trecuţi de vârsta liceului. Cum s-ar zice, un bairam pe cinste, cu oameni care au avut chef de distracţie aşa cum n-am mai văzut cam de pe vremea petrecerilor din liceu. Desigur,…

  • De ieri sufrageria mea s-a îmbogăţit cu încă un set de fire odată cu noua jucărie intrată în casă. Am instalat minunăţia tehnicii în fix 10 minute, după care m-am uitat la ea precum pisica în calendar, încercând să plimb telecomanda aia în aşa fel încât să pot selecta un program, aşa cum spune manualul.…

  • Tineţi minte campania cu brăduţii pentru Salvaţi Copiii, nu? Ei, unul dintre participanţi, Viorel Copolovici, a făcut nişte incredibili brăduţi din bezea, care au aprins poftele unor distinse doamne de prin twittosferă aşa că aseară am comis o drăguţă de #bezeleparty – şi nu dau “din casă”  (Casa Kopel’s, desigur!), dar vă spun că bezele…