Tag: emotii


  • Pentru mine, empatia e una din valorile pe care încerc să le cultiv fiindcă, într-o pornire aproape egoistă, dacă vreți, mi se pare că atunci când mă pun în locul celor cu care interacționez (chiar și în situații conflictuale), înțeleg mai bine realitatea (lor) și, prin urmare, reacționez și iau decizii mai bune. Tocmai din…

  • Pe lângă lecțiile și exemplele oferite de traineri, mentori, colegi și, în general, de tot ceea ce se întămplă fain aici, la Ideo, ăn primele trei seri ale festivalului, organizatorii au trei invitați speciali care să le povestească participanților (și nu numai) despre drumul și experiențele lor. Anul acesta, cei trei povestitori au fost Andi…

  • Aseară am văzut poate cel mai bun spectacol de dans. Părerile sunt împărțite și poate, după ce-mi vor fi trecut emoțiile, o să oscilez între ăsta și altele. Dar deocamdată încă nu mi-l pot scoate din sistem, așa că, momentan (m-am decis!), e cel mai bun! Vorbesc de DecaDance, spectacolul celor de la Batsheva Dance…

  • Ce-ar fi dacă, din când în când, am face gesturi frumoase fără să ne gândim ce ne aduc nouă şi fără să ne lăudăm cu ele? Doar aşa, pentru că ni se par fireşti. Ce-ar fi dacă am ajuta fără ca asta să fie despre cât suntem noi de minunaţi? Fiindcă e mai normal să…