Tag: festivaluri


  • Nici nu m-am întors bine acasă după o lună de preumblări (care, apropo, a urmat altor preumblări prin țară, în așa fel încât, practic, sunt plecată de-acasă cam de pe la finele lui mai), că am primit o provocare de nerefuzat de la Miruna Berescu, doamna faimoasă care face Anonimul să se întâmple: Hai la…

  • Caut să am un scor mic la regrete în viață, în general, presupun că toată lumea face asta, dar sunt unele pe care nu pot să le evit, cum ar fi, de exemplu, faptul că nu am ajuns la Summer Well și la Ideo Ideis în perioada în care am fost alaturi de turul României…

  • Anul ăsta am avut parte de un TIFF diferit. Nu mi-am propus asta, fiindcă edițiile anterioare au fost grozave!, dar așa s-a nimerit. Pentru că am vrut să văd competiția, nu mi-a mai rămas prea mult timp pentru evenimentele conexe, pentru hoinărit prin oraș, cafea sau limonadă zilnică la Casa TIFF sau măcar văzut toți…

  • Unul dintre filmele care m-au sedus deplin la Comedy Cluj anul ăsta a fost un documentar, Supermensch: The Legend of Shep Gordon. Pentru cine nu știe, Shep Gordon e unul dintre cei mai importanți impresari pe care i-a avut America, adunând în palmaresul relațiilor personale și profesionale diverși tipi și tipe cum ar fi: Alice…

  • Pe Cătălin Ștefănescu l-am cunoscut în excercițiul funcțiunii, el moderator, eu PR, și îi urmăresc emisiunea în fiecare duminică mai ales pentru că are invitați bine aleși, se documentează foarte bine înainte de fiecare emisiune sau eveniment la care participă dar și pentru că îmi place mult stilul lui relaxat, asezat, de a-și provoca sau,…

  • Sunt la Oradea pentru (doar) câteva zile, furate din agendă special pentru Festivalul Internațional de Teatru de aici, o manifestare care include, de fapt, mai multe festivaluri: teatru scurt, fringe si scoli de teatru, teatru pentru copii. Adicăăă… să fie belșug! Deși aveam în plan să văd trei spectacole ieri, drumul și o sală neîncăpătoare…

  • Mi-a trebuit ceva timp ca să așez frumos lucrurile trăite și simțite la PLAI, fiecare în sertărașul lui: oameni, lecții, muzică, bucurii, energie. Mai ales energie. Acum o săptămână, pe vremea asta, eram în bucătărie la Andreea, unul dintre voluntarii PLAI care m-a găzduit pe perioada festivalului, și așteptam să se facă ora la care…

  • Ieri nu ne-a mai iertat ploaia la PLAI, așa că, după prânz, norii au prestat harnic și darnic aproximativ pe tot parcursul zilei, cu mici iertări, dar nu suficiente pentru cer senin. Firește că asta nu avea cum să mă oprească să mă bucur de festival, chiar de când am pătruns pe poarta Muzeului Satului…

  • Nu-i ușor de scris de la PLAI, nu că n-ar fi o grămadă de lucruri faine petrecute în cadrul festivalului, ci pentru că atmosfera și vibe-ul nu sunt prea lesne de redat în cuvinte. Și nu e scuza cronicarului care, de fapt, ar avea mai degrabă chef să iasă prin Timișoara, ori să grăbească deja…

  • După un drum care mi-a părut mai scurt ca niciodată, fiindcă am reușit să dorm în tren, am ajuns ieri la Timișoara, unde am fost primită cu atâta soare și căldură încât m-am întrebat dacă am făcut alegerile corecte în materie de haine. S-a dovedit, de azi dimineață că da, fiindcă în ceea ce voi…