Tag: FITS 2015


  • Am ajuns acasă de vreo două zile, tot cu gândul la FITS, ăsta care tocmai s-a terminat, ăla care urmează. A fost una dintre cele mai bune ediții pentru mine, cu mult frumos, cu mult drag, cu multe de făcut și de îngrijit, prieteni noi și mai puțin noi, bucurii, minunări și nelipsitul dans în…

  • După cum am tot povestit aici, la ediția asta de FITS, cu foarte puține excepții, am vazut doar spectacole bune și foarte bune. Am avut noroc, am mers pe pariuri mai degrabă sigure și pe recomandări pe care le știam de încredere – n-am idee. Dar mie mi-a plăcut! Cu toate astea, nu am găsit…

  • Cred, onest, că ceea ce faci din și cu pasiune, chiar dacă e vorba de job, are cele mai mari șanse să iasă bine, fiindcă ăsta e genul de sentiment și valoare care (se) transmite și generează, la rândul său, pasiune. Ieri a fost o zi care a stat sub semnul ăsta pentru mine la…

  • Am fost curioasă ce-i cu spectacolul ăsta chiar de când l-am văzut în program. Mă gândeam, inițial, nu știu exact de ce, că e un spectacol potrivit pentru scena din Piața Mare, dar a fost la Sindicate. Și n-a fost deloc rău, mai ales că ideea e foarte generoasă și propune o nouă formă de……

  • Ieri am colindat străzile un pic mai mult decât în celelalte zile, parte pentru că simțeam nevoia unei evadări, parte pentru că, spre final de săptămână s-au adunat mai mulți prieteni festivalieri de care îmi era dor. FITS e o experiență grozavă oricum ar fi, dar parcă e și mai faină cu mulți prieteni aproape,…

  • Dacă unul dintre cele mai așteptate filme de la TIFF s-a concentrat asupra vieții lui Curt Cobain, solistul și liderul trupei Nirvana, la FITS am avut parte de un spectacol polonez construit în jurul soției sale, Courtney Love. Venit în festival cu recenzii foarte bune, se pare că a făcut și aici impresie. Eu nu…

  • Fără să socotim turiștii, în cele zece zile de FITS, Sibiul primește cam 2500 de invitați oficiali și, firește, unii dintre ei, au locuri rezervate la spectacole. De altfel, ca o paranteză, discuțiile, schimburile de idei și planurile de turneu nu se întâmplă exclusiv la Bursa de spectacole, ci peste tot, prin festival, unde se…

  • Ieri m-am dus la Lecția, spectacolul TNRS, și am avut o mică-mică strângere de inimă fiindcă Ionesco e printre preferații mei (ok, asta e ca și cum ai zice că-ți place poezia lui Nichita, dar chiar îmi place, și aia e!) și voiam să-mi placă spectacolul ăsta! Strângere de inimă total nejustificată, dacă mă gândesc…

  • Nu știu cum se face, dar la ediția asta, printre lecții, am reușit și să văd spectacole destul de multe, cam două pe zi, dar și să am parte aproape doar de spectacole bune și foarte bune! Nu că în alți ani ar fi fost program mai slab ci cred că pur și simplu am…

  • Ieri am trăit unul dintre cele mai frumoase și mai intense momente dintre cele petrecute vreodată la FITS. Și au fost multe asemenea, să știți! Totul s-a întâmplat la finele spectacolului de teatru coregrafic, Imagine All the People, pus în scenă la Opera Națională din Iași de către Gigi Căciuleanu. Spectacolul a fost foarte frumos,…