Tag: FITS


  • Așa cum am mai spus, FITS nu e (doar) despre teatru ci despre tot felul de întâmplări speciale și variate, exact așa cum spune și tema din acest an a Festivalului, Unicitate în diversitate. Printre spectacole, expoziții ori concerte, anul acesta, organizatorii au oferit publicului și o experiență inedită prin prezenta în festival a uneia…

  • Mi-a fost dor de Sibiu, de străzile lui colorate și animate, așa cum sunt în timpul Festivalului, de liniștea din Piața Mare, la ore mici, când toată lumea doarme și se aud, când și când, doar pescărușii cibinezi, de oamenii din echipa TNRS și FITS care mi-au devenit atât de dragi, toți și fiecare în…

  • Vin la FITS pentru al șaselea an consecutiv – deja! – și chiar dacă în cei mai mulți dintre ei am văzut festivalul mai degrabă în fotografiile oficiale pe care le selectam pentru presă și boggeri (fiindcă alegeam personalizat pentru fiecare), atmosfera de la Festival e ceva aproape palpabil. E în mirosul de tei de…

  • Se pare că în vara mea festivalieră nu prea am noroc la capitolul transport! După un drum coșmăresc de la București la TIFF, când am plecat spre Sibiu de la Cluj rezervarea mea la autocar nu făcea două parale în fața argumentului “Nu mai sunt locuri!” rostit categoric de șofer. Și nu mi-e clar mereu…

  • Zilele trecute căutam ceva pe blog şi, din text în text, am ajuns să recitesc poveşti de la FITS, poveştile mele şi ale bloggerilor care au fost acolo în ultimii ani. Am zâmbit, inevitabil, pentru că Jurnalele mele de Festival mi-au amintit de multe momente frumoase (greutăţile sau ploaia nu mai contează peste ani), iar…

  • N-am apucat să scriu niciodată un post dedicat Faustului sibian pus în scenă de Silviu Purcărete în 2007, cu toate că sunt “vinovată” de a fi contaminat mulţi oameni cu acest spectacol. Care, la rândul lor, au dat “boala” asta şi altora, pentru că, da, Faustul ăsta despre care vorbesc se vede întâi, apoi se…

  • Eu nu prea sunt dusă la biserică. Nici la propriu şi nici la figurat. Ritul ortodox oricum nu-mi spune mare lucru şi, colac peste pupăză, un pic mi se face rău de la mirosul de tămâie şi de la opulenţa din bisericile ortodoxe. Adica, da, sunt unele în care simţi că e ceva special, dar…

  • Am rămas datoare de ieri cu expoziţia de costume semnată Doina Levintza şi cu spectacolele de seară, Nunta şi Tatăl, aşa că mă achit mintenaş după cum urmează, nu înainte de a vă spune că şi dacă nu mai găsiţi bilete la multe dintre spectacolele din sală, că nu mai găsiţi, deh!, merită să daţi…

  • Azi la Sibiu am hoinărit pe străzi, prin centru. Nu erau spectacole, ba chiar a început şi ploaia, destul de repede. E fain că pe pietonală (dar nu numai) sunt terase una lângă alta şi te poţi adăposti imediat ce apar primii stropi. Iar spectacolul străzii continuă şi în ploaie, într-un fel sau altul, deşi…

  • În timpul Festivalului de teatru, străzile din centrul Sibiului sunt pline de străini. Unii sunt chiar oaspeţi ai FITS, critici, profesori sau artişti, alţii sunt voluntari, iar alţii se află pur şi simplu la plimbare în România, iar freamătul festivalier e un bonus. La Continental, unde stau şi eu, sunt o mulţime de străini, aşa…