Tag: groparu


  • Ziua asta de 30 ianuarie are pentru mine semnificaţii aparte. Acum trei ani, Diana ne scria şi ne cerea, nouă, celorlalte zâne,  ajutorul pentru Daniel. Ştiţi ce a urmat, o campanie fără precedent a cărei amploare nu a fost egalată, cel puţin până acum, banii necesari au fost strânşi şi, chiar dacă, doi ani şi…

  • Nu prea ştiam ce-s ăia bloggeri prin 2006, când m-am apucat eu de scris, şi nici acum cred că ideea mea nu se suprapune peste mulţi din cei care îşi pun în piept titulatura cu pricina, însă asta e altă poveste! În 2008, cred, când încă eram pseudo(ano)nima Ilinca Dima pe blogspot şi începusem să…