Când am acceptat invitația la JazzTM a fost așa, cu un pic de strângere de inimă, pentru că nu mă consider suficient de jazzificată pentru a relata, muzical vorbind, o desfășurare de nume ca cele aflate pe afișul acestei a doua ediții a festivalului. După prima seară, însă, mi-am dat seama că vreo cronică muzicală…
Pe Aylin Cadîr am cunoscut-o la un spectacol pus în scenă de Chris Simion la Godot. Nu juca în el, dar venise să-l vadă, mi se pare că era chiar premieră. Purta ochelari şi codiţe de fetiţă cuminte şi întâi n-am ştiut de unde mi se pare cunoscută figura ei dar apoi mi-am amintit de…
Ieri am fost un pic şocată când am văzut pe facebook afişul unui concert care adunase nu mai putin de 47 de sigle! 22 de parteneri media, 22 de sponsori, un “recomandat de”, un “cu sprijinul” şi, o ultimă siglă, cea a organizatorului. Ca om care a trecut prin toate ipostazele, de sponsor, partener media…