Mai mult de jumătate din părinții români, adică 63%, își bat copiii. Fiindcă, vorba aia, ???bătaia e ruptă din rai???. Și chiar dacă n-am copii, pot să pricep că uneori îți pierzi răbdarea, iar dacă ăla mic nu pricepe de vorbă bună sau pedeapsă, altfel decât fizică, îl dai naibii de parenting și-i aplici o…
Eu l-am văzut pe tata plângând de două ori, şi niciodată în braţele mele. Prima dată a fost când şi-a pierdut mama, pe bunică-mea, după ce o îngrijise, prin rotaţie cu fraţii şi surorile lui, zi de zi, vreme de patru ani. A doua oară când l-am văzut pe tata cu lacrimi în ochi a…
Cazul Iuliei Ionescu a aprins spiritele: unii dau vina pe părinţi, alţii pe duhovnic, sunt analizate tot felul de detalii care apar în presă – apropo, în afară de o declaraţie de la PR-ul CFR (e o coincidenţă de nume, apropo) şi una de la BOR, eu nu am văzut alte declaraţii oficiale pe tema…
Buna mea prietenă, L., are un frate plecat de-acasă de ceva vreme până hăăăăt peste Ocean, fix la New York! Părinţii lor, pe care toată gaşca noastră îi iubeşte tare, fiindcă sunt foarte faini şi fiindcă ne găzduiesc, claie peste grămadă, la ei acasă de vreo câteva ori pe an, nu-l văd prea des, fireşte,…
Îmi plac copiii, fiindcă sunt nişte mini variante ale noastre, doar că proaspete, nealterate de chestiile urâte pe care – vrei, nu vrei! – viaţa ţi le pune pe tavă şi nu-ţi dă de ales! Sunt simpatici, au umor, chiar şi involuntar, şi râd mult mai mult şi mai des decât noi! Cel mai adesea…
Când am căutat apartamentul în care locuiesc, am fost precisă până la scări de bloc în brief-ul pentru agenţii, tocmai ca să nu spun Gară şi să mă trimită în Crângaşi, de exemplu, că e doar o staţie de metrou! Nu! Strada aia, până acolo, strada ailaltă până dincolo, încă două blocui şi atât. L-am…
Nu am fost un copil foarte zvăpăiat, dar mi-am luat revanşa mai târziu, în liceu. Aveam, desigur, oră de venit acasă, şi, normal, nu o respectam aproape niciodată! Uneori mă certau, alteori reuşeam să mă strecor în camera mea fără discuţii suplimentare! Mă enerva foarte tare chestia asta! Uneori, când veneam spre casă, vedeam silueta…