Îmi place România şi nu găsesc vreun păcat în faptul că e locuită ci mai degrabă în faptul că uneori pare să ne pese mai mult de capra vecinului decât de vecin şi nu realizăm că atunci când spunem că românii sunt aşa şi aşa (nu de bine) ne includem şi pe noi în această…
Azi după amiază am fost la Muzeul Ţăranului Român pentru vernisajul expoziţiei Joaca de-a timpul. Luaţi un ziar. Rupeţi-l în bucăţi mici. Puneţi bucăţile de ziar la înmuiat într-o găletuşă. Agitaţi-le încetişor. Scoateţi bucăţile una după alta. Aplicaţi-le pe mulajul de lut în ordinea în care le extrageţi. Nu, nu e dada… este atelierul de…
Sâmbătă dimineaţă, la hotel Diana din Sâmbăta de Sus, pe balconul camerei. Bate soarele, de nu poţi sta cu ochii deschişi şi, cu toate că, probabil, nu-s mai mult de 10 grade afară, pe balcon stau în pijama şi desculţă, dimpreună c-o cafea şi cu viciul meu de toate zilele. Şi e numai bine. Îmi…
Nu vreau să scriu “ultima zi” şi încă mă simt precum Tic, la sfârşitul Cireşarilor, încercând să-i explice lui Costantin Chiriţă că sigur mai e ceva de descoperit, o aventură, un loc neumblat, un castel… Partea bună e că aceasta a fost doar prima aventură din cele cinci programate în Redescoperă România, aşa că povestea…
Ca să fiu sinceră, ziua şase (a mea) începe din ziua cinci, de pe la 11 seara, când, spre surpriza mea (şi a Ancăi, cealaltă sărbătorită, ca să vezi coincidenţă!) ne-am întrezit înconjurate de toţi colegii de drum care ne-au cântat La mulţi ani! şi ne-au făcut cadouri. Da, recunosc mi-am imaginat că nu vor…
Mi-a plăcut ideea de modelarea a lutului de când mă ştiu. Nu ştiu de la ce vine, poate de la plăcerea construirii castelelor din nisip sau, atavic, de când strămoşii noştri umblau cu picioarele goale prin mlaştini, înainte să devină Homo Încălţatus. Ăăăă… preferabil cu Louboutin. Aşa că azi, când a fost în plan să…
Azi a fost zi specială cumva în excursia noastră. Poate că s-a prelungit starea faină de aseară, de la poveştile lui Augustin – un foarte foarte talentat povestitor, apropo! – sau pentru că era soarele mai vesel, de la muzica din maşină sau pentru că am văzut alte locuri nemaipomenit de frumoase. Valea Jiului, făcută…
Ziua de azi a început cu maşini curate, lucru salutat de întreaga gaşcă. Primeniţi, curăţei şi strălucitori, am purces către mânăstirea Prislop, ctitorită în jur de 1400. Un loc frumos şi îngrijit, cu vreo 40 de măicuţe mai degrabă timide şi fără prea mult chef de vorbă. Am fost surprinsă de faptul că, încă de…
Vestea rea e că n-am avut net aseară, ceea ce a fost destul de frustrant. Vestea bună e că n-am intrat in sevraj. E drept, a fost neplăcută învârtirea prin pensiune ca să prindem mai mult de-o liniuţă la telefon. La un moment dat am renunţat şi 20 de onlineri înrăiţi am reuşit să convieţuim,…