Firește că nu m-am dus la nici o plimbare azi. Nu mi se pare că libertatea presei ar fi amenințată zilele astea în vreun fel, nu mi se pare că a confiscat cineva postul tv pe care apare precizarea „post confiscat???. Dar m-am uitat, pentru că am fost curioasă să văd ce au de spus…
Tocmai am citit, pe HotNews, scrisoarea deschisă, sau ce-o fi ea, a unor anteniști pentru Dan Voiculescu. O să citez un mic fragment: “… apărat inseamna si ceea ce s-a intamplat in anii de criza, cand posturile TV au cazut unul dupa altul, iar noi am ramas in picioare (…) Noi am putut sa ne…
După rezultatele de ieri, se pare că în România sunt mai mulţi nesimţiţi decât proşti. Unii, însă, fac parte din ambele categorii. Nu ştiu şi nu înţeleg cum de s-a ajuns la Mă piş pe el de vot, şi chiar cu mândrie, după cum se vede. Nu înţeleg cum un drept pe care l-am primit…
Plimbarea cu barca trasă de pompieri săvârşită de Ponta acum o săptămână ne-a arătat un premier care nu doar că e lipsit de fler când vine vorba de propria-i imagine, dar mai are şi consultanţi la fel de “inspiraţi” ca el, care îl învaţă să mintă cu tupeu. De exemplu, “Fă, Doina, aveai chef de…
Ieri, când m-am suit în taxi, şoferul vorbea la telefon. S-a întreupt cât să-şi ceară scuze şi să audă destinaţia, iar după convorbire s-a scuzat: – E un prieten, are cancer. Mă întreba dacă pot să mă duc să-l iau de la Fundeni, dar până ajung acolo… – Săracu’ om, zic. – Are 39 de…
Guest post by Domnul Sony. Adică eu, motanul! În timpul campaniei – proastă campanie, apropo! – am văzut spotul electoral al unui candidat care se cheamă Mîţu. N-am verificat dacă e ales, fiindcă mie îmi place să rămâin optimist, până la urmă, cât de tare se mai pot scumpi şi grăunţele alea de dietă, dar…
De obicei sunt cât de cât atentă la campaniile electorale, nu ca să mă decid, vorba Cetăţeanului Turmentat, “eu cu cine votez?!” ci aşa, ca să văd ce idei creţe mai au onor strategii autohtoni de campanie. În toamna, asta, însă, aproape că n-am simţit campania, cu excepţia câtorva scrisori şi felicitări de Sărbători aruncate…
Începând de astăzi şi, probabil, un pic după alegeri, Raed Arafat este noul ministru al sănătăţii în România, spre marea mea dezamăgire, aş spune, pentru că, odinioară apropiată a ministerului, ştiu sigur că ministrul are, în fapt, destul de puţine pârghii, atâta timp cât legile se schimbă politic iar bani mai mulţi pentru o reformă…
Azi am ascultat cu atenţie declaraţiile lui Jose Manuel Barroso cu privire la România: nu e bine, prieteni, ce se întâmplă la voi, zice oficialul, pentru a însoţi concluziile celui mai recent raport al Comisiei Europene, cel în care am fi luat o notă bună dacă recentele evenimente politice de la noi nu le-ar fi…
Într-un discurs care, vorba lui Cristi, ar fi avut nevoie de şcolarizare, Crin Antonescu a spus, azi, la mitingul de la Arcul de Triumf din Bucureşti, că “suntem aici şi în numele celor de acasă”. Eram acasă în timpul acestei declaraţii a domniei sale, aşa că profit de faptul că (încă) am unde să mă…