Naiba ştie cum, dar bag seama că totuşi n-am pierdut decât o zi din Jurnalul de Festival, ieri, adică. Taman ziua în care am văzut un spectacol întreg şi cam o treime dintr-un altul… spre tristeţea mea, fiindcă cel cu treimea a fost show-ul companiei Inbal Pinto: delicat şi spectaculos şi impresionant în acelaşi timp.…
Stau cuminte pe terasa locuinţei mele sibiene, lucrând la broşura FITS ce urmează să apară săptămâna viitoare în Jurnalul Naţional. Sunt stresată, fiindcă e un volum destul de mare de muncă dar, mai ales, pentru că afară e nebunieeeeeeee şi eu stau aici, cuminte şi serioasă. Totuşi, taman trec prin dreptul casei mele caraibienii de…
Dacă mai e cineva care nu ştie, sunt la Sibiu, de trei zile deja, pentru cea de a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru – FITS. Apropo, de ieri e sus şi ceea ce vom încerca să facem sub numele generic de blogul Festivalului! Oricât m-aş strădui, cel mai probabil e că volumul uriaş…
Ah, luna mai e plină de evenimente care mai de care, iar mie mi-a invadat agenda de abia abia mai strecor – diseară – o mini mini sesiune de shopping, nu de alta, dar chiar îmi trebuie nişte încălţări. Mă rog, sigur că am! O mulţime, chiar. Dar am descoperit că nu am nimic negru,…
Mi-am dorit mereu să ajung la FITS dar pre(a)ocupată de verile job-related şi mai puţin de ale mele, prima dată asta s-a întâmplat abia când a fost “obligaţie de serviciu”, în 2009. Pusesem la cale un parteneriat cu frumosul ex-trust, aşa că m-am dus, chipurile, să mă asigur că totul merge smooth. Am văzut atunci…