Tag: Sorana Savu


  • Cu toate că toamna e ca vara, cel puțin în aceste zile de octombrie cu soare și peste 20 de grade Celsius, vacanța s-a terminat, iar studenții au început deja să învețe materia care, cel puțin teoretic (!), îi formează ca viitori profesioniști în domeniile alese. Și nu știu alții cum sunt, dar cum interesul…

  • Era inevitabil, sper că vă daţi seama, ca în periplul meu prin meandrele creativităţii din variate domenii de activitate, să nu trec şi pe la relaţiile publice. Sigur, poate c-aş fi putut să mă întreb pe mine ce şi cum, dar am preferat s-o provoc pe Sorana Savu să răspundă, pentru că ştiu că unii…

  • Când se lansează un nou model al unei maşini cu multă şi simpatică istorie în portbagaj, oricum ar fi, că e vorba de o maşină, te gandeşti că ar trebui să faci un eveniment mai degrabă pe placul domnilor. Tot ce se poate, nu zic nu, dar Premium PR şi Porsche InterAuto au fost de…

  • Începând de ieri public un serial despre ce caută – când caută! – agenţiile de relaţii publice la un potenţial angajat, care este acel set de valori şi calităţi pe care şefii de agenţii consideră că trebuie să-l aibă un om care se ocupă de relaţii publice. Ieri am publicat primul răspuns din această serie,…