Primul spectacol văzut anul ăsta la FITS a fost o producție a Teatrului de la Huchette, Cântăreața cheală, de Eugene Ionesco. Un text scurt și tare, ca un ristretto, dar, vai!, atât de pe gustul meu, văzut, citit și recitit în atâtea rânduri încât n-aș fi avut nevoie de traducere. Comme c’este curieux! am exclamat…
Azi am fost în culisele Quidam, al treilea spectacol semnat Cirque du Soleil care vine în România după Saltimbanco și Alegria. Am fost și în anii trecuți (Saltimbanco, Alegria – și mai bine le citiți, dacă n-ați făcut-o deja, pentru că n-o să repet detaliile despre organizarea Cirque în turneu) și m-am simțit cam ca…
Un culoar lung, întunecat, îți conduce pașii către o ușă metalică fără clanță dar cu vizetă. Înainte să pășești pe el, o cucoană înfiptă, blondă, cu cosițe împletite în jurul capului și costum la două piese, te oprește. Îți spui numele, ți se face o poză, primești un număr și un carton cu rații. Ține…