Naiba ştie cum, dar bag seama că totuşi n-am pierdut decât o zi din Jurnalul de Festival, ieri, adică. Taman ziua în care am văzut un spectacol întreg şi cam o treime dintr-un altul… spre tristeţea mea, fiindcă cel cu treimea a fost show-ul companiei Inbal Pinto: delicat şi spectaculos şi impresionant în acelaşi timp.…
Ah, luna mai e plină de evenimente care mai de care, iar mie mi-a invadat agenda de abia abia mai strecor – diseară – o mini mini sesiune de shopping, nu de alta, dar chiar îmi trebuie nişte încălţări. Mă rog, sigur că am! O mulţime, chiar. Dar am descoperit că nu am nimic negru,…
E oficial, astăzi s-a anunţat perioada de desfăşurare a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XVIII-a sau majoratul, dacă preferaţi aşa: 27 mai – 5 iunie! Deci eliberaţi agendele, faceţi rezervările la hoteluri, vile şi pensiuni, scoateţi lornionul din bufet, doamnelor şi domnilor, ne pregătim de Festival! Şi în acest an FITS…
La categoria emoţii, teatrul e, într-un top personal, înaintea filmului. Nu iese nimeni din ecran să interacţioneze cu mine, nici în mama 3D-ului! Şi îmi plac spectacolele în care actorii depăşesc spaţiul consacrat de joc şi vin în sală. Te simţi ca o părticică de spectacol. Şi, în ciclul biropat ce descrie vieţile celor mai…
Mi-am dorit mereu să ajung la FITS dar pre(a)ocupată de verile job-related şi mai puţin de ale mele, prima dată asta s-a întâmplat abia când a fost “obligaţie de serviciu”, în 2009. Pusesem la cale un parteneriat cu frumosul ex-trust, aşa că m-am dus, chipurile, să mă asigur că totul merge smooth. Am văzut atunci…
Feţele bătrânilor sunt adesea cele mai expresive, chestie de experienţă de viaţă şi de felul în care se raportează la ceea ce îi înconjoară, nu ştiu exact. Ce ştiu sigur este că azi m-am surprins mult mai atentă la feţele bătrânilor, iar asta i se datorează lui Radu Afrim, regizorul spectacolului joi. MegaJoy*.