Nu cred că ştiu pe cineva care să nu aibă nostalgii legate de vremea copilăriei fără griji, cu program obligatoriu de somn, joacă şi jucării, mai multe ori mai puţine, vizite la mătuşi care aveau pitite borcane pline cu dulceaţă de căpşune, bara de bătut covoare pe care toată lumea era campioană olimpică la gimnastică.…
Ieri am urmărit povestea aproape incredibilă a felului în care un om de comunicare a reuşit să enerveze pe toată lumea cu un mesaj pe Twitter – literalmente toată lumea, istoria a ajuns la nivel global – ba chiar să-şi oblige firma în care lucra să dea două declaraţii oficiale, din care a doua confirmă…
ursul nr. 3 a avut cea mai nefericită soartă: a murit violent, cu capul rupt de băieţii mari şi răi, într-o altă tabără. Că l-am răzbunat cu vârf şi îndesat, e o altă poveste, care nu prea are de-a face cu dragălăşenia unei fetiţe de vreo 10 ani.