Aproape tradițional printre rânduri, iată predicțiile celui mai neserios horoscop al anului 2015, cu totul și cu totul inventate. Eu nu m-aș baza pe ele, sinceră să fiu, dar parcă poți să știi ce-o urma? Oricum, una peste alta, 2015 e un an de la care am așteptări destul de mici, adică doar să fie…
Ştiu că v-am lăsat fără predicţii anul trecut şi că, din pricina asta, a fost un an cel puţin dubios, da’ uite că reiau predicţiile. Şi sper să vă amuze lectura lor cel puţin la fel de tare cât mă distrează pe mine să le scriu. (2011, 2012) Aşadar, dacă nu ştiaţi, conform horoscopului chinezesc,…
Bună ziua, dragii mei, şi bun venit la o nouă ediţie a emisiunii noastre anuale, “Cel mai neserios horoscop”, ediţia 2012. După cum ştiţi, anul ce urmează este, conform zodiacului chinezesc, anul Dragonului de Apă, un soi de contradicţie în termeni, fiindcă dragonul scuipă foc, iar apa peste foc… Aşa că mai degrabă, anul ce…
Am căutat pe net predicţii astrologice amuzante pentru anul ce vine, da’ nu prea am găsit nimic convingător, aşa că m-am decis să improvizez ce urmează să păţim, din punctul ăsta de vedere, în 2011. Pe scurt, că am pregătiri pentru Revelion de făcut, am mai zis, da? Vărsător – în primul rând, aveţi grijă…