Category: Cântece şi încântări


  • După WoW, concluzionând că trebuie să faci ce-ţi place, am fugit la mare, în Vama Veche, cu o mică gaşcă de pierzanie care, desigur, nu bea decât apă plată cu lamâie. Ca să nu spun că am mai şi răpit pe cineva care n-avea planuri de weekend! Am prins răsăritul în prima dimineaţă, cu Bolero…

  • Şi e cu atât mai special cu cât vine de la şasă domni simpatici, o echipă de vis: DreamTeam adică, pentru că nu sunt la prima “abatere” de genul ăsta şi pentru că zice că am o contribuţie la buna comunicare FITS 2011. Fiindcă a fost fun data trecută, iată şi discursul pentru ăst premiu:…

  • Mă tem că e ultima postare din seria Jurnal de Festival. Ştiu că au fost zece zile în total, dar oricum n-am relatat “la zi” şi, cel mai important, dacă scriu Jurnalul cu numărul 10, s-a terminat, chiar s-a terminat. Şi parcă nu-mi doresc asta încă. Deşi acum, fie vorba, m-aş cam teleporta acasă la…

  • Stau cuminte pe terasa locuinţei mele sibiene, lucrând la broşura FITS ce urmează să apară săptămâna viitoare în Jurnalul Naţional. Sunt stresată, fiindcă e un volum destul de mare de muncă dar, mai ales, pentru că afară e nebunieeeeeeee şi eu stau aici, cuminte şi serioasă. Totuşi, taman trec prin dreptul casei mele caraibienii de…

  • Desigur, că nu e cum se pregăteşte de acasă. Adică azi, până acum, cel puţin, nu am vreme de poveşti. Am fugit, însă, în Piata Mare, când a fost parada de costume populare ale etniilor din Sibiu. A fost primul eveniment de stradă din Festival şi mărturisesc cinstit că mi-au dat lacrimile. Patetic! vor exclama…

  • Nu sunt prea fan hip-hop, dar cântecul ăsta îmi place tare, iar faza cu corul de copii Do Re Mi face toţi banii! Me LIKE it! Cântă Kamara şi Shift (new entry pe piaţa muzicală, înţeleg)

  • Eram aproape sigură că am postat cântecul ăsta aici, fiindcă mă încarcă cu energie foarte pozitivă, nu doar datorită muzicii şi versurilor, dar şi graţie felului în care îl interpretează Sara Ramirez! I se văd emoţiile şi i se vede bucuria de a cânta! Ceea ce vă doresc şi vouă! Mă rog, cei mai fără voce…

  • Cred ca de vreo săptămână, dacă nu mai bine, încerc să scriu aici cât de absolut tristă mi s-a părut ştirea potrivit căreia s-a închis ultima fabrică de maşini de scris din lume, cu doar 500 de astfel de obiecte pe stoc. Ultimele maşini de scris din lume… Deşi scriu aceaste rânduri de pe tastatura…

  • La finele săptă… lunii am evadat din Bucureşti cu destinaţia Homocea, loc de pierzanie, mai ales la whist şi rentz. Din program, printre altele: dulci desfâuri cu crema de zahăr ars, motosăpat viteză, prohibiţie… la peşte, urâţici, prieteni dragi, un hidrofor fiţos, chicotit, sirop de tuse şi flori în copac. Adică ele: Mulţumesc, tuturor!

  • Amy Winehouse vine la Bucureşti pe 15 august, într-un concert organizat de Events pe stadionul Iolanda Balaş. Aveţi mai jos selecţiuni din comunicatul organizatorilor – detaliile despre bilete sunt la final 🙂 “Un veritabil icon britanic al anilor 2000, Amy Winehouse a constituit, inca de la inceputul carierei, unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor insulare.…