Când eram mică, nu mâncam vinete decât sub formă de salată, aia clasică. În orice altă variantă ar fi fost prezente în farfuria mea, coapte, fripte, musaca şi alte invenţii gastronomice ale mamei, vinetele aveau soarta tristă de a asista, pe marginea farfuriei, cum le plimb cu furculiţa pe suratele lor. Mai târziu, vânăta a…
Eu nu cred prea tare în “Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” şi m-am ferit să cred ori să fac promisiunea asta în vreo două rânduri. Împreună, poate, în virtutea inerţiei, deşi nici asta nu pare că se mai întâmplă prea des şi multe perechi despre care aş fi zis că rămân sudate,…
Acum nouă ani, când mi-am cumpărat apartamentul, IKEA era prezentă în România doar la modul inspiraţional şi aspiraţional, fiindcă ştiam de obiectele lor drăguţe şi funcţionale, dar nu aveam de unde să le cumpăr, aşa că marile obiecte de mobilier din casa mea nu provin de acolo, dar cele mai multe dintre accesorii şi alte…
Mă gândesc uneori că mi-ar fi mai bine la ţară, cu un petic de pământ, o casă (nu vilă), un câine mare, dar nu neapărat rău, cât să sperie oamenii răi, da’ să nu muşte pe nimeni, două pisici (fiindcă nu cred că domnul Sony s-ar descurca să prindă şoareci), un rând de vie, cât…
M-am săturat de porcăria politică autohtonă contemporană ca de oţet de mere pădureţe, aşa că plec la ţară, unde e TV, da’ nu-l deschidem, unde sunt prieteni dragi, vin curat făcut în casă, câinele Urâţica şi umbra din foişor. Şi multe alte beneficii, printre care se numără şi faptul că pot să umblu desculţă şi,…
Azi am fost cu tata la poşta să-şi plătească o amendă pentru depăşirea vitezei, că el nu se descurca cu IBAN-uri şi alte detalii din astea tehnice. Nici eu nu mă descurc, da’ sunt prietenă cu unu’, Google, aşa că mi-a explicat el ce şi cum. Şi prietena mea, A., că şi ea ştie! La…
Aveam aproape un an când s-a petrecut cutremurul din ’77, nu am amintiri de atunci. Eram acasă, în pătuţul meu de copil, genul ăla cu plasă metalică pe laterale ca să nu evadeze plodul. De pat îmi aduc aminte, fiindcă am dormit în el până a devenit prea scurt pentru mine şi la finele experienţei…
Marţi seara am fost, alături de alţi bloggeri, la dat zăpada. În consecinţă, ieri dimineaţă nu mă puteam mişca fără grimase de durere şi limite cu care nu mai vreau să mă întâlnesc vreodată. Gestul simplu al apucării unei căni a fost ridicat la rang de artă, la fel aprinsul unei ţigări… Pentru orice gest…
Am mai spus, şi nu pentru că aş suferi de false modestii ci pentru că e chiar adevărat: sunt antialent la desen si la alte chestii similar artistice, cum ar fi… sculptatul, de exemplu. Vasul pe care l-am facut la Horezu, pe roata olarului, a ieşit suficient de şui ca să nu reziste în cuptor,…
Mi-a plăcut de el de la prima vedere. Stătea înghesuit alături de alţi confraţi şi cu toate că nu era atât de bine expus, l-am ales pe el. Nici măcar nu m-am tocmit, deşi de obicei mă amuz încercând să fac o “afacere”. Nu, de data asta era ceva deosebit, urma să petrecem multe zile…