Când eram acolo, ieşeam des în oraş. În oraş, adică la Buftea, acolo unde a fugit de nesuferitul Bucureşti. Făceam asta destul de des când rămâneam la ea mai multe zile. În oraş aveam opriri clare: cofetăria din centru, unde serveam, fiecare, o violetă şi-o limonadă, librăria din Complex şi librăria de la şcoală. Într-una…
E o chestie cu taţii de fete. Bărbaţi în toată firea care sunt învârtiţi până la ameţeală pe un deget mic de fetiţă. Un pic de încruntare, poate o privire tristă sau, dimpotrivă, un zâmbet irezistibil, după caz, erau tot atâtea metode pentru a-l face pe tata să nu-mi poată refuza nimic. Nu că eu…
… ar face bine să fie mare. Şi mai ales lungă. Mă uit în jur, pe birou sunt nişte haine cumpărate ieri in disperare de cauză gen “Tre’ să fac ceva să nu mă gândesc la asta!”, măsuţa de lângă canapea e încărcată şi ea cu te miri ce, de la reviste (măi, Tabu de…
Am fost foarte încântată de includerea în cartea S!MPA cu poveşti de iubire fiindcă am avut parte de unele atât de speciale şi de minunate încât am senzaţia că vorbele nu le pot da măsură. Ca şi la povestea de Crăciun, abia aşteptam să scriu. Şi totuşi… a fost unul dintre cele mai grele texte…
Pentru că martie e cunoscută şi ca Luna Cadourilor pentru Ruxandra (adica eu, haha!) pe motiv că, vreau, nu vreau, pe 12 martie evidenţa populaţiei insistă să-mi ofere o zi personală, iar anul ăsta, colac peste pupăză (adică tot eu, haha!), se face o cifră cincinală… Lasă că mă dezic io de cifra cu pricina…
Azi am avut un gust amar. Nu e prima dată (şi nici ultima, ştiu prea bine) când mi se întâmplă oameni defecţi de omenie şi direcţie, tot aşa cum sunt unele cuvinte defecte de plural. Şi, chiar dacă până la urmă reuşesc să mă feresc, parcă tot e prea rece atingerea asta si parcă tot…
V-am zis ieri că, după o pre(a)lungă pauză, mi-am luat inima-n dinţi şi ne-am prezentat la dentist. Vestea bună e că îmi păstrez inima şi majoritatea dinţilor. De fapt, pe toţi. Totuşi, o măsea de minte trebuie să facă obiectul unei extracţii – oh, the joy! Măselele de minte, apropo, sunt o eroare de proiectare,…
Mai ales de când am avut sinuzită şi am fost nevoită să fac puncţie – ocazie cu care am leşinat, yey! – suport cu greu ideea ca cineva să se apropie de faţa mea cu vreun obiect metalic, fie că e “linguriţa” aia care-l ajută pe medic să se uite-n amigdalele mele sau penseta cosmeticienei.…
Tineţi minte campania cu brăduţii pentru Salvaţi Copiii, nu? Ei, unul dintre participanţi, Viorel Copolovici, a făcut nişte incredibili brăduţi din bezea, care au aprins poftele unor distinse doamne de prin twittosferă aşa că aseară am comis o drăguţă de #bezeleparty – şi nu dau “din casă” (Casa Kopel’s, desigur!), dar vă spun că bezele…