Category: evenimente


  • Nu reușesc să văd mai mult de unul-două filme pe zi, pe lângă scris, povești cu unii și alții, dar și alte evenimente care se petrec la frumosul festival, dar ieri am văzut două bucăți, un documentar, Muzeul vienez | Das Grosse Museum (Austria), și un film din secțiunea “Nou cinema german”, Dragoste în sânge…

  • Se tot spune, pe la colțuri, mai ferit sau nu, că social media nu e pentru oricine. Nici pentru orice întreprindere, aș adăuga, tru suplimentară lămurire, și nici pentru orice persoană care se recomandă (sau se visează) Social Media Specialist. Da, publicul și clienții sunt online, dar, depinzând de specificul activității, așa cum spun, nu…

  • În caz că vă întrebați, Legile lui Murphy funcționează foarte bine și la Cluj. Sâmbătă, în prima zi de Weekend la Castel nu m-am dus cu gândul că merg ieri, de Ziua Copilului, pentru poze și impresii colorate. Din păcate, ieri dimineață, dincolo de geam cerul era mohorât iar asfaltul ud, așa că am presupus…

  • Din start mărturisesc onest că voi fi extrem de subiectivă scriind despre Spuma zilelor, pentru că povestea lui Vian, cea după care s-a făcut filmul, este una dintre cărțile mele favorite. Cu toate că, tocmai pentru motivul ăsta, puteți să mă credeți pe cuvânt, fiindcă dacă regizorul, Michael Gondry, ar fi luat-o pe vreo arătură…

  • La TIFF încă așteptăm soarele și căldura, făcând inventarul obiectelor vestimentare mai groase pe care am fi putut să le luăm de pe la cășile noastre de musafiri festivalieri. Altfel, nu e problemă, pentru că în săli nu se știe cum e vremea afară, iar filme sunt pentru toate gusturile, mai însorite ori ba! Ieri…

  • După un drum dintre cele mai puțin bune, ca să folosesc varianta eufemistică a unui film de groază live, Clujul m-a primit mohorât, plouat și ploios, dar asta nu m-a mpiedicat, după cele câteva ceasuri de somn, două cafele și un brunch consistent, să pornesc aproape veselă către Casa TIFF, cartierul general al Festivalului. Față…

  • Mie îmi place să merg cu trenul. Țăcănitul ala, drumul de fier, cele două șine paralele, ideea de călătorit, cunoscut oameni noi și, firește, gândul bun de a ajunge la destinație, toate astea la un loc au darul de a mă binedispune. Și nici nu eram – până acum – genul care să se plângă,…

  • Azi i-am urmărit pe Tudor Giurgiu (Preşedinte TIFF) şi Mihai Chirilov (Director artistic TIFF) pe AdevărulLIVE povestind despre o parte din momentele speciale de la ediţia 2014 şi m-am amuzat cu viziunile lor despre tiffari, fanii… să le zicem înrăiţi ai festivalului. Mihai zicea că sunt mai degrabă tineri, că văd filme toată ziua, iar…

  • Dacă citiţi suficient de des printre rânduri probabil sunteţi familiarizaţi cu importanţa pe cred că o au educaţia şi cultura în formarea şi evoluţia oricăruia dintre noi. Şi bunul simţ, oricât de desuet şi banal ar putea să sune asta. Iar dacă trăiţi în România ştiţi deja că nici unul dintre cele trei elemente de…

  • Spre deosebire de joaca de-a premiile pe care unii şi alţii o prezintă pe la noi ca pe o măreaţă reuşită în epoca lui Click aici! şi Rămâi prost!, Pulitzerul pentru jurnalism chiar premiază articole cu greutate, unele care aduc schimbări sau măcar ne ajută să privim lumea dintr-un alt unghi. Mă rog, cei o…