Nu mă dau în vânt după ecranizări (Pe aripile vântului ar fi prima într-un top personal al celor bine făcute), dar pe asta am vrut s-o văd. Pentru că mi-a plăcut mult cartea și pentru că eram curioasă cum au văzut-o alții. M-am dus, deci, să văd Parfumul cu scepticismul și rezerva cu care mă…
Și a fost și ediția cu numărul 72, cu covor roșu, gazde și prezentatori care mai de care mai glumeți, atmosferă relaxată, perdanți și câștigători! Dar să vedem lista cu cei din urmă. Care, iată, au fost cei dintâi!
Gata, suntem live pe covorul roșu de la ediția cu numărul 72 a Globurilor de Aur și, fără prea multe introduceri, să vedem ce poartă și ce spun vedetele serii! Rosamund Pike, prima dată la Globuri, nominalizată, într-o rochie… aham… dubioasă. Aș fi uluită dacă aș primi premiul, aș fi o ???acceptatoare??? groaznică, dar mă…
Globurile de Aur nu sunt doar o simplă festivitate de premiere organizată de Asociația Presei Străine de la Hollywood, sunt și o oportunitate grozavă pentru o mulțime de branduri de a ajunge în preajma unor vedete. De la designeri de modă și accesorii până la cadourile pe care le primesc vedetele, împărțite în două mari…
Tocmai a apărut primul trailer al filmului făcut după minunata carte a lui Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinț, și n-aș putea fi mai încântată! Avem de așteptat nițel, cam până pe 7 octombrie 2015, atunci când pelicula va avea lansarea oficială, dar, chiar și așa, o promisiune e o promisiune!
Unul dintre filmele care m-au sedus deplin la Comedy Cluj anul ăsta a fost un documentar, Supermensch: The Legend of Shep Gordon. Pentru cine nu știe, Shep Gordon e unul dintre cei mai importanți impresari pe care i-a avut America, adunând în palmaresul relațiilor personale și profesionale diverși tipi și tipe cum ar fi: Alice…
Nu cred că e cineva căruia nu i-ar plăcea să trăiască o viață de cinci stele, la propriu, să fie inspector de hoteluri de cinci stele. Ia! Se ridică vreo mână? E cineva acolo care ar refuza tratament regal la cele mai bune hoteluri din lume, iar jobul său ar fi să verfice fiecare detaliu,…
La fiecare festival, am o zi în care iau pauză de la filmele lungi ca să văd calupurile de scurtmetraje. La Comedy de anul ăsta, ieri a fost ziua de scurtmetraje, prin urmare am fost și la calupul de studențești dar și la cel cu filmele din competiție. Și-am văzut bun, bun de tot!
Anul acesta, comunicarea de la Comedy Cluj a făcut un upgrade în persoana neobositului Cătălin Anchidin, om de comunicare specializat pe industria filmului. Împreună cu Ilinca Belciu, cu care face o echipă imbatabilă, Cătălin a lucrat la vizibilitatea festivalului în acest an și se vede: mai multe apariții în presă, pagina de FB e activă…
Ieri, după conferința de presă de la Q.E.D. am fugit să văd un film franțuzesc, Josephine, fiindcă mi-a plăcut ideea unei fete zapacite cu un motan pe nume Brad Pitt. O comedie destul de ușoară pe care am urmărit-o până la capăt fără să mă plictisesc.