Category: Obiceiuri sănătoase


  • Aşa cum am promis, recomandările voastre au intrat pe lista de lectură iar acum vă povestesc de una dinre cele două, respectiv Căpitanii nisipurilor, roman scris de Jorge Amado, unul dintre cei mai cunoscuţi autori brazilieni. Volumul este publicat de editura Univers iar eu l-am primit prin amabilitatea reprezentaţilor editurii, cărora le şi mulţumesc pe…

  • Nu ştiu voi, dar pe mine zăpada şi viscolul care se plimbă pe (auto)străzile noastre nu prea mă umplu de veselie, mai ales că gerul a spart o conductă şi n-avem căldură, ce frumos, nu? Oricum, mă relaxează ideea că n-o să ţină la nesfârşit şi că uite-acuş, vine vine primăvara, luna mai în care…

  • Îmi place ceaiul, chiar mai mult decât cafeaua, deşi aceasta din urma îşi face loc zilnic în viaţa mea, spre deosebire de ceai. E o stare de calm şi de linişte pe care o asociez cu ceaiul, mai ales că e cu dichis: infuzor sau ceainic din ala cu trecurătoare de porţelan inclusă, şi cana…

  • Luna aprilie din calendarul Super Fete este rezervată unei prezenţe binecunoscute în online: Elena Cîrîc, încă ştiută şi sub numele de cod Minxieee – Blog/Twitter/Fb. Elena face mult sport, merge la cursuri de dans şi la multe întâmplări şi e mereu cu zâmbetul pe buze. Pentru calendar, a ales ca obicei sănătos mersul pe bicicletă:…

  • Luna martie din calendarul Super Fete o are ca protagonistă pe Andreea Barangha (Twitter/Fb), cea care mi-a trimis, special pentru voi, nu un singur obicei sănătos ci … două (mulţumesc!), asta pe lângă cel din calendar, în care spune că nu poate adormi, seara, fără să citească măcar câteva pagini dintr-o carte, unul pe care,…

  • Diseară e gala The Most Dateable Bloggers, o joacă făcută de Heineken în care publicul a votat nume celebre din online-ul nostru autohton, clasamentul fiind, în acest moment, condus (confortabil, aş zice) de Andi Moisescu. S-a cârcotit, pe la colţuri, că mulţi din lista propusă de organizatori ar fi cam însuraţi, ba chiar şi părinţi,…

  • Luna februarie din calendarul Activia Super Fete cu obiceiuri sănătoase o înfăţişează pe Aleka Sarah Vlădăreanu (Blog/Twitter/facebook) o altă fată frumoasă pe care juriul a ales-o printre finaliste şi care, potriveală!, are un blog de beauty. În calendar, Aleka recomandă râsul ca obicei sănătos: Primul obicei sănătos pe lista mea este râsul; pentru mine e…

  • După cum probabil unii dintre voi ştiţi, Activia a sprijinit, în acest an, iniţiativa lui Cris Şerb de a face un calendar cu cele mai drăguţe fete din Social Media noastră cea de toate zilele! A fost o listă lungă de propuneri, a fost şi un juriu format din bloggeri şi, într-un final, au fost…

  • Am mai spus, şi nu pentru că aş suferi de false modestii ci pentru că e chiar adevărat: sunt antialent la desen si la alte chestii similar artistice, cum ar fi… sculptatul, de exemplu. Vasul pe care l-am facut la Horezu, pe roata olarului, a ieşit suficient de şui ca să nu reziste în cuptor,…

  • Aşa cum am spus, săptămâna asta gasiţi zilnic câte un articol despre fericire aici, printre rânduri, iar peste weekend măsurăm comentariile şi se lasă cu un premiu. Nu că momentele fiecăruia de fericire n-ar fi un premiu în sine, dar am în minte ceva mai… material, o să vedeţi voi! 🙂 Azi vorbim despre fericirea……