Am obiceiul de a fi atentă la oameni şi întâmplări pe stradă. Cred că e deformaţie profesională şi nu se ştie niciodată de unde iese o poveste. Aşa că mă uit. Acum, c-a venit vara, iar eu am ditai ministerul peste drum, cu multe cunoane-funcţionare, mai tinere sau mai puţin tinere, am devenit mai atentă…
Am mai discutat aici despre presiunea pe care mass-media o pun în special asupra femeilor, promovând modele ale căror apucături de viaţă sau obiceiuri sănătoase sunt mai mult decât discutabile, în special în ceea ce priveşte silueta. Nenumărate fete şi femei şi-au distrus sănătatea încercând să arate precum cele de pe coperta revistelor de modă…
Nu sunt o persoană matinală. În vremurile în care lucram “la program”, aveam grijă să negociez de la început ora de start, în nici un caz mai devreme de 10! Asta cu toate că atunci când trebuie să mă trezesc dimineaţa, am ritm mai susţinut şi bifez mai multe chestii pe lista “To do”. La…
A plouat astăzi la Sibiu, iar mie mi-a mers netul cand călare, când pe jos. Nu e soare, dar e bine, şi pe Cibin n-am văzt fum. Bine, ca să fiu sinceră, nici pe Cibin nu l-am văzut, de fum ce să mai zic?! Poate mâine, de sus, că zbor acasă pentru a-mi lua rămas…
În ultimele şase luni am experimentat, alături de Activia, ce va să însemne să ai obiceiuri sănătoase şi v-am povestit despre toate acestea, am promovat şi am oferit, sper, premii, experienţe şi idei pentru ca lucrurile faine care vi se întâmplă, sau pe care le faceţi să se întâmple, să devină şi mai multe… … sau…
V-am mai povestit, când şi când, de Fundaţia Friends for Friends – FFFF – şi de isprăvile lor inspirate şi inspiraţionale. Cea mai recentă dintre ele se numeşte Creative Fitness Studio, un training de patru săptămâni întru întărirea muşchilor creativi, serie la care am participat şi eu. Mă rog, cam la jumătate din cele opt…
Piaţa Matache e la doi paşi de mine aşa că sunt o clientă fidelă a câtorva dintre tarabe şi magazinaşe şi, de atâţia ani, mă ştiu cu precupeţii. Cum sunt un consumator serios de telemea proaspătă şi doar un pic sărată, am, fireşte, “providerul” meu, pe doamna Florica, şi e meritul ei c-a reuşit să…
Nu prea sunt ordonată, poftim, recunosc! Asta ar fi partea rea. Partea şi mai rea e că dezordinea îmi înhibă creativitatea şi concentrarea, aşa că, vreau nu vreau, dacă fac dezordine, musai să remediez! Şi repede! Weekendul ăsta e dedicat, însă, reorganizării casei, aşa, de primăvară, cu spălat de geamuri, cu rearanjat detalii, cu aruncat…
Bag seama că e al doilea sfârşit de săptămână consecutiv în care zburd pe-afară cu diverse trebi şi evenimente şi nu scriu pe blog şi de-acum ştiu că s-au strâns ceva poveşti şi veşti de dat, experienţe de povestit şi poate chiar niscaiva daruri printre rânduri. Dar să nu anticipăm! Până una-alta, azi vorbim de…