Category: Obiceiuri sănătoase


  • Când eram copil, maică-mea avea o prietenă, fostă colegă de liceu, Ada, medic stomatolog. Cabinetul ei era chiar la noi pe stradă, așa că mergeam ba în vizită, ba la control, însă mereu cu plăcere fiindcă Ada avea câte o istorie pentru fiecare instrument cu care lucra. Prin urmare, rămâneam oricum cu gura căscată și…

  • Cred că sunt vreo doi ani de când țin în sertar un proiect în a cărui implementare chiar se întâmplă să cred, pe principiul lasă pe mâine ce nu e urgent azi. Și, cumva, ???azi??? e mereu ceva urgent, ceva care are prioritate. Așa că proiectul meu e încă în sertar. După cum se vede…

  • Îmi plăcea să fiu răcită când eram mică fiindcă eram încă și mai alintată ca de obicei. În plus, când făceam amigdalită – și făceam destul de des! – luam antibiotice iar mama îmi dădea, obligatoriu, și iaurt. În care – ce bucurie! – era voie să se strecoare și niște zahăr ori ceva dulceață…

  • Sunt printre cei care consideră că alegerea cadoului perfect e un fe de alchimie care pornește de la câteva ingrediente principale și nici unul dintre ele nu e bugetul. Aș zice empatie și atenția la detalii, astea sunt lucruri care ajută. Și, desigur, să-ți pese de adrisant/ă suficient cât să-ți bați nițel capul. În plus,…

  • Anual, în România, aproximativ 10.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer la sân. Scrisă, așa, negru pe alb, într-o propoziție, nu pare cine știe ce dar dacă priviți dincolo de statistici, vă puteți lesne imagina că sunt 10.000 de povești de viață și, da, și de moarte. Pentru că adesea ne pasă de job, casă,…

  • Există o categorie destul de mare de persoane care se ocupă cu ceea ce înseamnă comunicare. Nu doar PR ci și strategie pentru site-uri sau bloguri, agenții de digital care încearcă să aducă proiecte și companii mai aproape de oameni (în cazul fericit) prin intermediul rețelelor sociale, aplicațiilor de mobil și în alte variante din…

  • Am o grămadă de amici și amice cu care vorbesc la telefon sau online când și când și, inevitabil aproape, ne propunem mereu să ieșim la o cafea. Am chiar și prieteni cu care, tot așa, n-apuc să stau la povești live pentru că… agende încurcate. Mi-am adus aminte de treaba asta azi, când am…

  • Noi, fetele, avem o grămadă de creme, balsamuri, șampoane, geluri, măști, loțiuni, farduri, batoane, rujuri, pensule, și tot soiul de astfel de jucării care ne împodobesc băile și nu numai. Și nici măcar nu le folosim pe toate! Adică, de fapt, nu știu voi, dar eu nu apuc să le folosesc pe toate! Ceea ce,…

  • Aducerea pe lume a unui copil e o decizie importantă în viața fiecărei femei, a fiecărui cuplu. Cu toate astea, vârsta la care femeile decid să devină mame a fost împinsă tot mai mult după 30 de ani. Motivele sunt multe și de înțeles, iar cariera, condiții economice, existența unei relații stabile sunt doar câteva…

  • De-a lungul timpului, am încercat cam toate lugimile şi culorile de păr. Pe rând, castaniul meu a trecut prin mai multe variante de roşcat, negru, diverse tonuri de şaten şi, da, blond. Închis, deschis, şuviţe, toate modelele, mai puţin platinat. A fost lung, scurt, băieţeşte, şi, fireşte, n-am scăpat nici de lungimile intermediare, perioadele în…