Observ că zilele astea există în blogosferă un trend al spunerii lucrurilor pe nume care pe undeva mă bucură iar pe de altă parte, când îl văd expus, concret, parcă mă întristează şi nu mai sunt aşa de sigură că prefer acest discurs interminabilelor discuţii despre pişcoturi care au ajuns să mă irite până peste…
Azi printreranduri împlineşte un an, un an de când scriam, nu fără emoţii, primul post de casă nouă, şi nu-mi imaginam nici o secundă că blogul îmi va aduce atât de multe bucurii şi satisfacţii într-un timp atât de scurt! Întâi a fost campania pentru Salvaţi Copiii România, în care, nu ştiu cum, dar am…
Ştiţi cum sunt zilele de toamnă târzie, când ai multă treabă, multe chestii la care să te gândeşti, altele pe care – vrei, nu vrei! – trebuie să le faci, iar dacă ziua ar avea 100 de ore nici astea nu ne-ar ajunge pentru tot ce avem de făcut! În plus, cu toate gadgeturile pe…
Scurt, clar, cuprinzător: Redescoperă România a luat cele mai multe premii (de depaaaarte cele mai multe!) iar o parte din haită a fost prezentă în sală şi ne-am bucurat ca pe vremuri, la şcoală, când ne strigau la careu să ne luăm coroniţele! Felicitări şi mulţumiri Anca, Ana, Bobby şi… Mergem mai departe, coleeeegiiiiii! Parazitii…
Mie îmi place efervescenţa asta care se porneşte în decembrie, cu lume mai veselă fiindcă e guvernată de ideea de a oferi daruri celor dragi, cu liste nesfârşite, bugete (of, da! trebuie şi bugete!) şi gândul la bucurii! Prima ocazie este de Moş Nicolae, fix peste o săptămână, şi cum mereu ne întrebăm ce să…
Când am primit Sanctus de la Editura All, am pufnit întrucâtva superior cu gândul la tristul cod al lui Da Vinci scris de Dan Brown, carte care mi s-a părut muuuuult prea comercială, lipsită de substanţă şi de veleităţi scriitoriceşti. Fiindcă e scrisă fără patimă şi fără drag de cititor însă cu gândul la drepturile…
Admit că până la seminarul ţinut la Sighişoara de celebra doamnă Jofi singurele produse Farmec pe care le foloseam regulat erau laptele Doina şi soluţia de curăţat Triumf. De atunci, însă, lucrurile s-au mai schimbat, iar crema pentru imperfecţiuni, de exemplu, mi-a devenit prietenă apropiată, la fel ca serul contur pentru ochi şi buze, toate…
Miercuri am ajuns la conferinţa prilejuită de lansarea ChemGeneration, un proiect BASF ce-şi propune să creeze şi să susţină o platformă de comunicare (mai ales) pentru tinerii interesaţi de chimie. N-am fost niciodată fan al acestei materii, în ciuda celor patru ani de chimie intensivă prestaţi în liceu. Totuşi, anii ăştia, de ce să mint,…
Cu siguranţă, cei de la Benetton au făcut întreaga lume să vorbească depre ei şi despre noua lor campanie, UNHATE, lansată acum două zile în întreaga lume. Campania are la bază un film şi o serie de cinci postere în care lideri mondiali aflaţi la cuţite se… sărută, există mai multe tipuri de declinări, iar…