UPDATE: au câştigat cele trei vouchere de analize de la MEDAS şi o consultaţie gratuită cu un diabetolog/nutriţionist: Andreea Livia Bibi Oana Felicitări tuturor, însă, şi nu uitaţi că, până pe 10 decembrie, la Medas, analizele pentru depistarea diabetului sunt GRATUITE! Mai bine să aflaţi decât să vă pară rău! 🙂 Până mai ieri, nu…
Mare nebunie mare, ieri seară în Club Fabrica. “Ce să fie, ce să fie?!”, şi zău că asta era întrebarea ce sălăşuia pe buzele tuturor celor prezenţi, doamne şi domni deopotrivă, cei mai mulţi de prin lumea blogosferică. Fireşte, Arhi (care a inaugurat o freză nouă, apropo) ştia, dar n-a suflat nici un cuvinţel, n-a…
Destest shoppingul, dar îmi plac în mod special pantofii şi accesoriile, motiv pentru care, când mă întâlnesc pe stradă cu o vitrină ce expune una sau alta, dacă am şi răgaz, intru. Sunt într-o perioadă în care cochetez cu accesoriile roşii, poate fiincă vine Crăciunul, sau naiba ştie de ce, asta e pata mea recentă…
Azi a fost minunat afară, nici prea rece, dar nici prea cald, cât să-ţi vină cheful de-o hoinăreală prin oraş şi de un vin fiert după, ceea ce am şi prestat, în compania unui om aşa de fain c-a reuşit să-mi facă ziua încă şi mai bună decât era deja! Aşa am ajuns în Centrul…
Acum ceva timp scriam despre Nokia în contextul Jucu şi cum as fi vrut ca acest brand să întreprindă ceva care să mă ajute să-i rămân în continuare fidelă. Fiindcă, le place sau nu, brandurile pe care alegem să le folosim (când şi cât ne dă mâna) trebuie să aducă un plus de ceva utilizatorului,…
Acum vreo două luni vă povesteam cum motanul Jack a pus pe jar American Airlines, ditai compania americană de transport aerian, provocând un adevărat dezastru de PR. Pe scurt povestea e aşa: în timp ce se afla, în cuşcă, în custodia American Airlines, urmând să plece, alături de Karen Pascoe, stăpâna sa, în California, Jack…
Ştiam de ceva vreme de eveniment şi mi-a fost greu de tot să nu mai spun nimănui, chit că eram mega încântată fiindcă Cirque du Soleil e mai mult decât un spectacol, e o bucurie, un eveniment, un fenomen! Totuşi, ieri s-a făcut anunţul oficial şi am putut să spun şi eu: Cirque du Soleil…
“Ce-ai zice să ne promovezi pe blogul tău?” Exact aşa sună subiectul unui email pe care l-am primit mai devreme de la o fundaţie, şi nu una mică, ci una de care a auzit multă lume! “Ce-ai zice să ne promovezi pe blogul tău” mă întreabă expediatoarea, fără să-şi decline funcţia, dar noi ştim, pentru…
Ei, de-acum ştie toată suflarea online ce-i cu obiceiurile sănătoase, că e o campanie Activia de la Danone şi că suntem implicate în ea şase autoare şi deţinătoare de blog, după cum urmează: Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa, Tomata şi cu mine. Şi că poza mea de pe poster e un pic diferită…
Nu, n-am fost la Gală, nu mă mai duc la acest eveniment de prin 2006, cred, când a fost relativ plictisitor. Se poate ca de atunci să se fi schimbat lucurile, SPER că s-au schimbat, dar mai aştept să mă conving.Între timp, observ că lumea nu e aşa cum am visat, vorba cântecului, fiindcă, stimaţi…