IAB – Interactive Advertising Bureau – organizează o conferință anuală a industriei, Leadership Meeting îi zice, cu vorbitori de calibru, ca să discute, cum zic ei, despre următoarele 50 de miliarde, valoarea estimată ???la zi??? a industriei de digital. Fain, frumos. La conferință se pot înscrie, firește, cei care sunt în IAB, dar și cei…
La fiecare început de an, Innovation Group, parte a JWT, publică o lista cu 100 de trenduri pentru anul respectiv, împărțite în câteva secțiuni. Nu e vreun un horoscop universal, sau universal valabil, desigur, dar mie mi se pare un document util pentru oricine e interesat de direcțiile în care s-ar putea duce interesul consumatorilor…
Zilele trecute mi-am făcut ordine în baie printre flacoane și borcane și sticle și tot felul de recipiente cu tot felul de pomezi și chestii menite să mă ajute să trișez un pic la ani. Am ajuns la concluzia că mai mult cumpăr decât folosesc – adică sunt multe începute, puține terminate. Dar tentația e…
Se vorbește mult despre conținutul pe care brandurile ar trebui să-l producă, aproape ca o mantră, la fiecare conferință, la fiecare eveniment, la colțuri, în revistele online de marcomm, pe bloguri, peste tot! Se vorbește mult, dar se face puțin, în realitate. În fine, pe plaiurile mioritice, că afară se face, și se face mult…
Am cunoscut-o pe Doamna Jofi acum câțiva ani, la un eveniment organizat de Farmec. Numele său este Sofia Irimie și deține, de mulți ani, șefia laboratorului de la Farmec, locul în care se inventează și reinventează toate noile formule care ies apoi pe piață spre bucuria noastră. I-am pus (și) atunci nenumărate întrebări despre produse…
Fiecare dintre festivalurile la care merg are specificul și particularitățile sale, desigur, dar Comedy Cluj se remarcă, printre altele, prin faptul că invitații vin aici fără să cunoască pe nimeni și pleacă împrieteniți cu ceilalți oaspeți, cu orașul și cu echipa. Și că, orice-ai avea nevoie, dacă spui la Departamentul Guest, răspunsul e, inevitabil, ???rezolvăm???.…
Până în 2050, se estimează că numărul celor care vor avea peste 60 de ani se va dubla, ajungând la două miliarde de oameni, și 80% dintre ei vor trăi în țări cu venit mic și mediu. Descoperirile medicinei, tehnologia, au făcut posibilă prelungirea vieții populației, dar lumea trebuie să găsească soluții pentru adaptarea la…
L-am văzut duminică, în varianta 3D, și, ca să nu existe nici un dubiu, îl recomand. E un film mișto, bine făcut, bine jucat. Dar, dincolo de toate astea, nu poți nega că e un spot de două ore și 22 de minute pentru NASA și, mai mult, îți mai arată și că ???science geeks???…
Am mai spus în câteva rânduri că am o admirație profundă pentru Apple, chiar dacă toate device-urile mele nu țin de marea companie. Nu pot să nu apreciez, însă, că la ei toate se leagă, e un sistem în care, odată intrat, nu prea ai motive să ieși. Iar iPhone, mai ales dacă e cel…