• N-am ezitat nici o secundă să spun “da!”, când m-a întrebat Cristina Bazavan dacă vreau să mă alătur ei în campania Citeşti şi dăruieşti iniţiată de Editura All, şi asta nu doar pentru că n-aş refuza-o pe Cristina sau pentru că îi am “colegi” de citit pe cei trei Cristiani, China, Şuţu şi Manafu, ci pentru…

  • Mereu mi-a plăcut istoria Franţei, toată partea aia descrisă aşa palpitant de Dumas – tatăl şi fiul, împreuna – în romanele de capă şi spadă. Noi aveam Stejarul din Borzeşti, ei aveau muschetarii. Nu-mi era greu de ales! Mă fascinau poveştile şi obiceiurile de la Curte, înspăimântătoarea Ecaterină de Medici, toate urzelile, uşile secrete, amantlâcurile…

  • Pe când era lupul căţel, eu purtam ghiozdan iar politica autohtonă avea doar papion sau miros de trandafiri, în orice discotecă răsunau SNAP şi Technotronic iar pingelele aveau viaţă grea, fiincă dansul era, în fapt, o săritură bâţâită nesfărşită. Şi, mamă, ce mai dansam! M-am întors în timp, în acel timp, aseară, la Fratelli Club,…

  • Nokia? Zi ceva!

    ,

    Sunt fan Nokia de aproximativ zece ani, de când am folosit primul meu telefon de la ei. În toţi aceşti ani, am schimbat, probabil, vreo 7 sau 8 aparate. Toate au fost Nokia. Acum folosesc un N8 şi sunt foarte happy cu el. Taman de aceea, fiindcă e love brand, cum s-ar spune, vestea de…

  • Filme aveţi? Avem!

    Gata, e oficial, s-a anunţat: începe Romania International Film Festival (RO-IFF), cu peste 40 de filme unu’ şi unu’ şi cu super invitaţi din care nu vă zic decât de Julie Taymour (Frida, Across the Universe şi altele) şi cu super filme din care nu vă zic decât de In a Better World (Oscar 2011…

  • Dacă sunteţi printre 35% din oamenii cărora nu le creşte niciodată vreo măsea de minte, mergeţi şi beţi o bere, bateţi-vă pe spate ca şi cum aţi scăpat de-o mare pacoste! Eu n-am avut aşa noroc! Mie mi-au crescut, cuminţi toate. Au apărut dureros şi, se pare, doresc sa dispară şi mai dureros, de parcă…

  • Ce uităm

    Uităm o mulţime de chestii. De exemplu, eu am uitat unde mi-am pus ochelarii de soare preferaţi. Şi să răspund la nişte emailuri ori să-mi iau pastilele la timp. Şi că a fost ziua unui amic (fiindcă nu e pe facebook, deci e vina lui!) şi, în consecinţă, am uitat să-l urez. Uităm foarte multe…

  • Survey Portal HR şi Evensys şi-au propus să afle una alta despre HR-ul în Social Media de la noi şi, în scopul ăsta, au făcut un sondaj ale cărui rezultate au fost prezentate vineri. Am participat şi eu, ştiu, deci, întrebările. Puţin amestecat la mine dat fiind că sunt un PR cu colaborări pe community…

  • 09.20 – începe Webstock 2011, Cristi Manafu face introducerea, prezintă partenerii şi echipa. Cercuri, NFC şi Image Recognition. Mişto ideea capturi.io de care spune Cristi – check it out! 9. 35 Cabral aşteaptă destul de mult un “Bună dimineaţa!” ca lumea, dar nu toate cafelele şi-au făcut efectul. Şi nici Cabral o prezentare. Asta nu-l…

  • Am fost la Fit Curves abia săptămâna trecută, să văd şi eu despre ce vorbeşte toată blogosfera feminină. Ei bine, admit, conceptul m-a sedus. E vorba despre un sistem de exerciţii care durează doar jumătate de oră dar care e gândit să-ţi pună la lucru întreaga musculatură prin forţă, cardio şi stretching, şi, da, toate…