• Căci nimic nu e mai răcoritor decât un spectacol bun, de oricare ar fi el, dar în cazul de faţă, spectacol de teatru, şi nu doar unul, ci 28, reunite frumos sub semnul lui UnderCloud, festivalul independent de… orice! Căci cum-necum, UnderCloud şi-a continuat călătoria prin şi cu producţii independente de teatru independent, ajungând, iată,…

  • M-am dus să văd spectacolul în care joacă Vasile Flutur: The Island of Doctor Moreau – regia John McEneny, Piper Theatre, New York.  Se întâmpla la prânz. Nu o să intru în detalii, dar trebuie să zic că a avut un ritm absolut special… mă mir când a avut publicul timp să respire. Și acum…

  • Săptămâna trecută m-am amuzat luând peste picior un domn a cărui problemă era că a fost invitat la film de domnişoara cu care îşi propusese şi, parţial, reuşise, un one night stand. Pe principiul ne cunoaştem la club, dansam, alea alea, hai să-mi vezi chitara şi, peste câteva ore, uite cafeaua, îţi chem un taxi.…

  • Aşa cum am zis aseară pe facebook, anul ăsta (şi sper că “începând de anul ăsta”), Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh, cel mai mare din lume, va fi prezent aici, printre rânduri, cu un jurnal foto ţinut de Adi Bulboacă, unul dintre cei mai talentaţi şi pasionaţi fotografi de teatru de pe plaiurile…

  • Mi se pare fascinant să asculţi oamenii pasionaţi de ceea ce fac povestind despre arta lor, indiferent de domeniu. Mereu ai ceva de învăţat, iar faptul că lecţiile astea vin sub forma unor poveşti, fără nici o urmă de preţiozitate didactică, le face cu atât mai valoroase. Am depăşit de ceva vreme curiozitatea cu privire…

  • Cred că tocmai am văzut cel mai fain şi mai autentic spectacol de la Ideo Ideis, ediţia 2013. În lipsa unui alt titlu, i s-a spus “Masterclass cu juriul Ideo Ideis”. Şi nu, nu a fost ceva gen “Învăţăturile juriului Ideo către participanţii la Festival”. N-a fost, aşadar, cu sfaturi, cu faceţi aia, sau faceţi…

  • E bine la Ideo Ideis, de câte ori să zic?! Totuși, titlul de azi nu e un îndemn legat de festival ci titlul unui spectacol de la Teatrul Luni, Green Hours, care a fost invitat aseară în cadrul frumosului festival de la Alexandria. L-am văzut acum 12 ani în sala din Calea Victoriei, și mi-a…

  • În prima seară de Ideo Ideis, Oltea ne-a povestit un episod cu niște dans, unul la care s-a râs mult, iar ideea de dans, mai ales la bărbați, a devenit așa, un soi de glumă internă în grupul nostru. S-a spus, pe drept cuvânt, că un tip lipsit de ritm când vine vorba de dans,…

  • Nici o legătură între ceea ce face Uta Plate și metodica pedagogului de școală nouă imaginat de Caragiale, dar cum teatru la teatru trage și educația cu educație se face… de ce nu?! Uta Plate este, într-o traducere aproximativă, pedagog cultural și lucrează la cel mai mare teatru din Berlin, Schaubühne, iar la Ideo Ideis…

  • Pentru că vă tot spun că uneori atmosfera și energia bună de la Ideo Ideis sunt greu de descris în cuvinte, astăzi încerc altă variantă, una cu imagini. M-a ajutat echipa foto de la Ideo Ideis, Adi Bulboacă și Vlad Cătană, cărora le mulțumesc frumos. Enjoy! La Ideo Ideis, zilele astea, se întâlnesc oameni şi idei,…