Tag: publicitate


  • Pe ce mai cheltuim 6.535.888,10 lei (fără TVA), adică aproape un milion și jumătate de euro? Păi pe o campanie din care să aflăm că diversele chestii publice sunt, de fapt, pe banii contribuabililor. Suficient de ironic, ni se dau ca exemplu autostrăzi, chestiile alea care la noi se construiesc cu viteza melcului și prețuri…

  • Ideile pentru un spot destinat promovării unei case de producție pot fi multe că, vorba aia, posibilități sunt. Dar canadienii de la 1one Production au ales ce vedeți mai jos. Și mi se pare foarte amuzant și pe brief.

  • Am povestit un pic mai devreme de o campanie care mi-a plăcut mult de tot. Și cum eram eu așa încântată și mă gândeam că ce mișto ar fi dacă și la noi s-ar face așa ceva, dau de asta:

  • Îmi place mult de tot noua campanie pe care McDonald’s a lansat-o în State cu ocazia Super Bowl, de-aia am și zis că despre asta – ca și despre cea făcută de Coca-Cola – o să scriu separat, fiindcă amândouă îndeamnă la lucruri faine și parcă niciodată nu-s destule din astea! Iată spotul celor de…

  • An de an, reclamele de Crăciun sunt așteptate de către devoratorii de publicitate din toată lumea pentru că unele dintre ele sunt adevărate bijuterii, de la idee până la realizare. Munca la ele începe de prin vară, uneori chiar mai devreme, iar rezultatul final e menit să ne intrpducă în atmosfera sărbătorii ce va să…

  • Nesimțirea și mojicia din politica autohtonă ating și depășesc, zilele astea, orice limită a bunul simț. Prin urmare, pe mine, pentru că îmi pasă,  mă apucă dracii în mod corespunzător și îmi vine să scriu numai despre cât de ticăloși sunt unii dintre actorii de pe scena politică autohtonă. N-o să fac asta, totuși, pentru…

  • Înțeleg: produsele legate de zona noastră mediană nu sunt neapărat ușor de promovat, din motive de pudoare, jenă, intimitate. Dar, așa cum am văzut, se pot face și campanii mișto la absorbante și la alte produse care adresează chestii din zona cu pricina. Zilele astea, însă, mă tot lovesc de creativi plecați cu pluta sau…